Cine-i de vină?

România este unde este şi arată aşa cum arată.

Dacă mişcarea europeană paşoptistă „fu ocazia, iar nu cauza revoluţiei române", la fel de adevărat este că actuala criză mondială n-a făcut decât să accentueze debilităţile naţionale. Dintre care destule nici n-au legătură cu economia sau cu banii. Oameni care au călătorit în destule colţuri ale lumii în această vară depun mărturie că, indiferent de cifrele oficiale, nicăieri criza n-arată ca la noi.

Şi cine e de vină? Fireşte, clasa politică. Vorbim despre câteva zeci de mii de oameni, da?, căci clasa politică include şi administraţia locală. Numai miniştri au fost deja câteva sute. Şi vorbim despre oameni, în majoritatea lor, aleşi de noi. Mulţi dintre ei aleşi în mod repetat! Şi la nivel central, şi la nivel local.

„Domn'e, p-ăsta nu l-am ales io!" Dar cel pe care l-ai ales tu a fost ok? Eşti mulţumit de prestaţia lui? Ah!, n-ai ales pe nimeni? Păi, atunci...

Dar e mai mult decât atât: clasa politică n-a fost paraşutată în România. Sunt ai noştri, dintre noi, ca noi. Unii mai deştepţi, unii mai proşti, unii mai buni, alţii mai răi - cum suntem şi noi.

Şi e încă mai mult: nimic din ceea ce fac politicienii nu pot face singuri, tot astfel cum Ceauşescu nu putea, nici singur, nici cu ajutorul a o sută sau o mie de ciraci, să ducă ţara în dezastru. Ne place sau nu, am fost şi-atunci, suntem şi-atunci complici.

Nu numai moral, figurativ, metafizic. Suntem complici pe bune, la modul cel mai concret, juridic chiar. Care e principala acuzaţie adusă, zi de zi, ceas de ceas şi-n proporţie de masă, politicienilor şi oamenilor de afaceri? Corupţia! Se ia şpagă! Şi se fură! Or, care dintre noi n-a dat niciodată şpagă? Cât priveşte furtul, suntem complici cu el de fiecare dată când cumpărăm ceva de provenienţă incertă, de fiecare dată când plătim fără chitanţă un instalator, de fiecare dată când ne bucurăm de un chilipir. Orice „băiat deştept" are în spate o mie de complici. Care nici măcar nu-şi asumă riscurile lui!