Afacerea vieţii mele

Mi-am luat un dozator de apă. Mega ofertă: 140 de lei. Ce naiba mai cumperi azi cu banii ăştia?

În plus, scăpam de căratul baxurilor şi de riscul de-a rămâne fără apă. Cireaşa de pe tort: apa e de două ori mai ieftină.

Am semnat contractul la o tejghea dintr-un supermarket. A doua zi primeam acasă aparatul şi primele bidoane! Apa se încălzeşte până la 85 de grade şi se răceşte până la 10. Ce-ţi mai trebuie!? Ne-am bucurat precum copiii, chiar dacă am scăpat cam greu de gustul prăfos al conductelor din dozator. Am ras un bidon într-o zi, devenise o distracţie! Drept care am început să ne preocupăm de reaprovizionare. Aici, lucrurile au prins să scârţâie. Băieţelul care ne adusese marfa refuzase să ne dea telefonul lui şi ne îndemnase să sunăm la firmă. De la firmă ne-au dat numele şi numărul unui nene. Nenea ne-a spus că nu se ocupă cu chestia asta şi ne-a zis să sunăm la firmă. De la firmă ne-au dat alt nene. Acesta, în fine, ne-a trimis băieţii cu apa.

Între timp însă se stricase dozatorul! Nu mai răcea. Ca să nu vă plictisesc prea tare, rezum: într-o săptămână am dat vreo zece telefoane şi am scris un mail furios. La mail n-a răspuns nimeni nimic. La telefon răspundea câte o duduie care... înregistra plângerea. Încă şi încă şi încă o dată. După patru zile a apărut alt băieţel, s-a uitat la dozator şi a anunţat că trebuie schimbat, dar nu ştie cine se ocupă de asta. „Trebuie să dau cinci-şase telefoane ca să aflu", a zis. Şi a dispărut. Trei zile nu s-a mai întâmplat nimic. După care am sunat din nou la firmă. Operatoarea m-a-ntrebat ce tip de aparat am şi, când i-am zis, a exclamat: „E clar!" Am rugat-o frumos să-mi spună şi mie ce e clar, să-mi fie clar şi mie. „Păi, toţi clienţii au probleme, noi transmitem mai departe reclamaţiile şi nu se-ntâmplă nimic". Am refuzat să mă dau bătut şi l-am sunat pe nenea care-mi rezolvase cu apa. Ei, bine, în aceeaşi zi mi-au înlocuit aparatul!

E drept, nici ăsta nu răceşte. Dar între timp am cedat psihic, nu mai vreau nimic.