Statut

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unii au puterea, iar grija lor e ca, prin prevederile statutului, nimeni să nu îi deranjeze, să nu îi conteste sau, Doamne fereşte!, să le ia locul.

Probabil că această perioadă de măreţe lupte politice va rămâne în amintire - nu prin criza sau oboseala societăţii româneşti după doi ani de campanii, de cafteli politicianist-populiste, ci pentru interesul arătat de tenorii partidelor pentru chestiunile greţoase, prea abstracte, fără vino-ncoa, definite printr-un cuvânt urât, pardon, „statut".

Nimeni nu le citeşte. Par un fel de literatură nefrecventabilă, prolixă, peste care doar juriştii şi notarii, dacă îşi aruncă privirile lor experte, par să înţeleagă ceva. Pentru ceilalţi, profani, neiniţiaţi în secretele zeilor şi ale restaurantelor de taină unde se strânge caracuda să conspire pentru congrese, e ceva indigest, ocolit cu resentiment şi teamă. Brusc, în această iarnă, din nimic, disputele politice s-au mutat şi la PSD, şi la PDL, şi la PNL, pe acest teren alunecos, urât mirositor, pe care aceiaşi vor să îl facă total inintelibigil, luându-ne drept proşti. Om fi, nu zic nu!

Sunt nişte subtilităţi savante, nişte întorsături de frază în aceste statute care îmi scapă. Şefilor din cele trei mari partide care fac şi desfac li s-a părut mai interesant să emasculeze conflictul pentru putere din interior, să îl depersonalizeze, trimiţând actorii nervoşi, belicoşi, fioroşi în aşa-zise comisii de statut. Decât să îşi piardă vremea la televizor mârâind, contrazicând şefii, atacând „conducerea legitimă", mai bine să îşi piardă vremea redactând amendamente indigeste, modificând o literă, rescriind un paragraf.

De fapt, nişte şmecheri s-au gândit că dă rău să se certe în public. Frumos din partea lor că ne scutesc de mahalaua politică cotidiană. Dar mai ales liderii istorici ai partidelor noastre fruntaşe au dorit să îşi aranjeze afacerile pe coridoare, în birouri cu uşi bine capitonate, departe de ochii curioşi ai prostimii, militanţi, ziarişti, gură-cască. Opinia publică nu va urmări în niciun caz asemenea certuri complicate şi fără sens.

În felul acesta pot să îşi spele rufele în familie, mafiotă sau nu, fără să fie deranjaţi de întrebări şi priviri incomode. Cine poate face pagina întâi cu paragraful 4, din pp. 13, cap. 4 din statutul partidului X, de exemplu? Nimeni. Pentru asta ai nevoie de un lider prins la furat găina din coteţ sau de un şef de filială care varsă oala cu ciorbă peste babeţica măcar a unui vice de Cameră. În jurul enigmaticelor statute, totul ia aerul unei expertize savante aerisite, ca să nu zic angelice. De fapt, e vorba de ceva gangsteresc, în cel mai strict sens al termenului.

Statutul de fapt e o reglare de conturi care vrea să pară altceva. Unii au puterea, iar grija lor e ca, prin prevederile statutului, nimeni să nu îi deranjeze, să nu îi conteste sau, Doamne fereşte!, să le ia locul. Vor să supravieţuiască în fotolii vreo 100 de ani. Alţii nu au puterea şi încearcă prin diverse amendamente să spargă zăgazurile, să ardă etapele, să se apropie mai repede şi să înşface prada (citeşte „puterea"). În rest, sunt vorbe goale. Votul bloc, pe listă, e un exemplu. Metoda vrea să tranşeze competiţia pentru şefie înainte de congres.

Indezirabilii trebuie scoşi din joc înainte să se ajungă la vot, chiar înainte să se intre în sală. Pentru asta îngroapă chestiunea într-un labirint de argumente şi contraargumente care par ştiinţifice, raţionale, juridice, dar nu fac decât să ascundă logica dură a puterii. Pe şleau, un şef de filială, Mitică, vrea să ia locul vicepreşedintelui căzut în dizgraţie, Costică. Pentru a reuşi, declanşează o gherilă cu multă frişcă, bastonade, nervi şi declaraţii care lasă perplex pe oricine, fireşte, despre statut. Despre ce altceva.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite