Parascovenii

Coteria formată din oameni politici, funcţionari de rang înalt, dar şi cei mai mărunţi, din afacerişti de casă ar duce o viaţă mult mai lejeră dacă ne împuţinează cumva cu circa 20%.

Aflăm cu emoţie tot felul de lucruri în ultimele zile. Fie pe surse, fie din seminarii docte, din replici nervoase, din talk-show-uri şi şedinţe cu uşile închise. Corbii au început să îşi scoată ochii. Un ministru ne spune că se teme de violenţe şi că ele nu rezolvă nimic.

OK. Exprimă respectivul propria sa frică de reacţia la măsurile pe care le ia în aceste zile? Scena mi-a amintit de fanarioţi, de hărnicia lor de a taxa la sânge populaţia şi de gândul lor tenace de a strânge averi şi de a fugi peste graniţă. Mi-a sugerat şi teama că mămăliga face explozie. Acum, teama asta se traduce simplu: şi-ar putea pierde fotoliile ministeriale, adică privilegiile. Când vine vorba de pensiile minime garantate, Băsescu ripostează: „Eram sub influenţa băuturilor alcoolice". Rar l-am auzit atât de sincer. Pentru o clipă, pentru că, la insistenţa nefericitului, i-o taie scurt: „Asta voi aţi susţinut-o!" Aha! În campanie se împăuna cu chestia asta, acum a uitat, lasă măgăreaţa să cadă pe spinarea masei sale de manevră.

Alta: Monica Macovei ne spune că „toţi fură". Este exact ce îi spuneam acum doi ani între două SMS-uri. Mă întreb când a aflat tristul adevăr şi cum stă cu războiul ei personal cu corupţia. PDL nu e altfel decât ceilalţi, zice. Un partid e un partid. Băieţii au privit România ca pe o pradă pe care trebuie să o tranşeze după victoria din alegeri. O duc acasă cu sacul, cu cisterna, cu conducta, cu ce au la îndemână.

Acum nici nu le dă prin cap să reducă din averile pe care le fac zi de zi, ceas de ceas şi în proporţie de masă. Nici să taie din cheltuielile de protocol, din standardul lor de viaţă pe bani publici, din Mercedesuri, hoteluri de lux. Preferă să ia de la gura capului de locuitor ca să acopere furăciunea şi risipa. Al dracului, sărăntocul are şi pretenţii: hrană, adăpost, căldură.

„Încercaţi cu cianură!", scria pe pancarta unui pensionar deunăzi. S-ar putea încerca acest tratament nu la Roşia Montană - afacere suţinută de oficial -, ci pe capul de locuitor, măcar până la limita de 25% din salariaţi şi 15% din pensionari. Logica puterii - „ori toţi să scăpăm, ori toţi să muriţi". Solidaritate! Dacă treaba iese, înseamnă că vor scădea cheltuielile. Mai puţine guri de hrănit. Ceea ce îşi doreşte Guvernul. Miniştrii&Co s-ar putea apuca de afaceri şi mai prospere. Coteria formată din oameni politici, funcţionari de rang înalt, dar şi cei mai mărunţi, din afacerişti de casă ar duce o viaţă mult mai lejeră dacă ne împuţinează cumva cu circa 20%. E un lest de care aleşii noştri vor să scape în zelul lor tehnocrato-financiar. Cică ar fi unica soluţie.

Elena Udrea ne zice că nu miniştrii iau şpagă. Just! Nu e nevoie. Ei fac alte combinaţii, mult mai bănoase. Nu te duci la un ministru cu plicul. Cât încape într-un plic? Zece mii de euro? Acest mărunţiş e o jignire pentru o ţară membră a UE în secolul XX. Excelenţei sale trebuie să îi verşi paralele într-un cont din Elveţia, sub formă de comision gras sau procente din afacere. Dar cel mai bine este să te ocupi de familie. Toate rudele au firme şi fac afaceri cu statul providenţial, de unde capătă contracte babane prin încredinţare directă sau licitaţii măsluite.

Deci, fac bani câţi vor muşchii lor - nu se mulţumesc cu un plic. Tot Udrea zice: cine vrea să facă politică, să se lase de afaceri, mai ales de cele cu statul. Am o mirare totuşi. Atunci de ce mai sunt dumnealor miniştri? De ce fac politică? Care e sensul raţiunii lor de a exista? Să nu îmi spuneţi că servirea binelui public, că mor de râs.

Stelian Tănase este scriitor, publicist, politolog, realizator de emisiuni de televiziune. A publicat romane, volume de eseuri şi de memorialistică.