Nimic nou pe frontul de est

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Teoriile lui Băsescu sunt de extracţie securist-naţionalistă, idei propagate în anii ’70-’80 în diverse şcoli mai mult sau mai puţin militare.

Traian Băsescu a deschis un front nou - după cel cu regionalizarea şi Constituţia. Dorinţa omului nr. 1 este de distrage atenţia de la chestiunea de fond - anume, eşecul regimului său, cel puţin în economie şi social. Tehnica este simplă. De ce să ne omorâm timpul discutând despre ce avem în frigider, cât costă benzina, telefonul, căldura şi lumina luna asta, să bârfim despre scumpetea care începe să facă ravagii, despre şomaj, când putem să ne inflamăm pe alte subiecte, cum ar fi „ţinutul secuiesc", „parlamentul unicameral", etc. Nu ştiu unde a învăţat preşedintele nostru tehnica diversiunii şi aplicarea ei în mase - pot doar să presupun -, dar cred că a luat nota 10.

Stăpâneşte bine lucrurile. Scopul, ca să zic aşa, e nobil. PDL ar avea şanse mai bune dacă ne certăm ca proştii pe tot felul de poveşti fără sens când arde casa, la vreme de criză, atunci când măsori perfomanţa unei guvernări. De ce să ne amintim că o ducem prost, când alte teme trebuie să ne distragă atenţia! Şi Ceauşescu, atunci când nu se găsea carne în magazine şi când gradul de nemulţumire creştea, arunca pe piaţa zvonurilor poanta cu ungurii care vor să ne ia Ardealul şi alta, de acelaşi succes, cu URSS-ul care a mobilizat nu ştiu câte divizii de tancuri la Prut şi vrea să ne ocupe mândra noastră ţară condusă de el.

Mai nou, ne-a servit o porţie de istorie. Că nu eram şi aşa destul de supăraţi. A amestecat bine 21-22 iunie 1944, ordinul dat armatei de a trece Prutul, cu holocaustul, cu 23 august 1944 şi cu arestarea lui Antonescu, plus abdicarea Regelui. A rezultat un cocktail Molotov cu toate ingredientele pentru a provoca o mare dezbatere. Nu pentru că subiectele pomenite aţâţă lumea, ci pentru enormităţile pe care le-a rostit Băsescu. Teoriile sale sunt de extracţie securist-naţionalistă, idei propagate în anii '70-'80 în diverse şcoli mai mult sau mai puţin militare.

Băsescu este un ignorant în ale istoriei, nu încape îndoială, dar nu e deloc un naiv în politică. Bref, dacă spunea bazaconii un oarecare la o beţie scurtă, dragă şi eroului nostru, nu era aşa mare deranj. Dar le-a rostit şeful statului în direct la TV. M-am întrebat de ce deschide atâtea fronturi? Aş avea două explicaţii. Una: e tot mai nesigur politic şi încearcă tot felul de ieşiri. Ca orice marinar, crede în steaua lui şi aşteaptă ca un noroc să-i salveze situaţia. De undeva, gândeşte, îi va veni salvarea. A doua explicaţie: cu atâtea mituri răscolite şi fronturi deschise, România ia aspectul unei cetăţi asediate care îşi caută un salvator. E rolul pe care se pregăteşte să-l joace. Îl văd într-o postură imaginar-eroică, apărându-ne ţărişoara de ruşi. Şi tot aşa, respingând pretenţiile maghiare, punându-l la punct pe Rege. Etc. La emisiunea cu pricina, de exemplu, ne-a vorbit de Ştefan cel Mare, de Alexandru Ioan Cuza. Trebuie să fie fericit să fie obrăznicit de Kremlin, criticat de Medvedev. Este exact ce aştepta şi avea nevoie. Sentimentele antiruseşti comune în societatea românească vor face restul. Merita provocarea ruşilor miza personală a acestui joc? Omul e în plin delir de grandoare? Sau e un calculator rece care utilizează metoda  „întărâtă-i drace!" Cert este că agitaţia sa din ultima vreme arată tot mai mult ca un sfârşit de domnie. Acelaşi sunet, aceleaşi gesturi. Nimic nou. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite