Malta

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vântul schimbării nu putea fi oprit. Ceauşescu nu mai avea susţinători în blocul sovietic.

Fotografia oficială a întâlnirii la nivel înalt de la Kremlin din urmă cu 20 de ani îl arată pe Ceauşescu destul de aprins, de opărit chiar, şi un Gorbaciov pe partea cealaltă a mesei, explicând ceva. Mă mir că retuşerii propagandei nu au intervenit să îl întinerească pe Ceauşescu, aşa cum făceau încă din anii '70. Omul de la Bucureşti apare brusc îmbătrânit, prins de gânduri, neîncrezător, frustrat de tot ce aude.

Astăzi ştim ce i-a spus Gorbaciov: că e treaba liderilor comunişti din Pactul de la Varşovia să îşi regleze relaţia cu poporul şi că povestea din Cehoslovacia din august '68 în niciun caz nu se va repeta. Era un răspuns la faptul că, în vară, Ceauşescu ceruse intervenţia militară în Polonia pentru a împiedica formarea primului guvern necomunist din perioada postbelică din Europa de Est. El s-a şi format în 12 septembrie 1989, în ciuda consternării şi opoziţiei lui Ceauşescu, fără ca Gorbaciov să intervină, să facă presiuni etc.

Starul din balconul CC al PCR din Piaţa Palatului, din acel august '68, care se opusese invaziei celor cinci state din Pactul de la Varşovia menite să oprească reformele lui Dubcek, susţinea acum ce respinsese în urmă cu 21 de ani. De unde mesajul lui Gorbaciov. Vântul schimbării nu putea fi oprit.

Ceauşescu nu mai avea susţinători în blocul sovietic (cât mai era bloc), pur şi simplu pentru că Jivkov şi Honecker nu mai erau la putere, iar Husak avea treabă cu demonstranţii care invadaseră bulevardele Pragăi şi era evident că regimul lui nu mai avea de trăit multe zile.

Acolo Dubcek revenea, iar militanţii societăţii civile se adunau deja în jurul lui Havel. Ceauşescu era izolat pe plan internaţional şi, ceea ce nu ştia încă, acasă, unde oamenii urmăreau cu sufletul la gură ce se întâmpla la Berlin şi Praga, la Varşovia şi Sofia, la Budapesta şi Moscova. Gorbaciov i-a cerut să semneze o declaraţie de condamnare a invadării Cehoslovaciei. Ceauşescu a refuzat, pretextând că o făcuse deja în august '68.

Cu puţin timp înainte (2-3 decembrie) să îi invite pe liderii comunişti din Europa de Est la Kremlin, Gorbaciov se întâlnise cu Bush la Malta. Pe o vreme proastă, cu furtună mare, care clătinase serios flota din rada portului La Valetta, cei doi au constatat încheierea Războiului Rece. În ciuda teoriilor conspiraţioniste care pretind că ruşii au vândut România americanilor, cum făcuse Roosevelt în 1945, la Ialta, când ne vânduse ruşilor, trebuie spus că în Malta nu s-a discutat nimic despre soarta regimului de la Bucureşti. Cei doi lideri aveau o impresie foarte proastă despre Ceauşescu.

Aparţinea unei alte epoci, pe care Gorbaciov şi Bush încercau să o depăşească. Credeau că e treaba poporului român să îl înlăture, dacă dorea, fără amestecul lor. Singura discuţie pe acest teren a fost asigurarea că americanii nu vor încerca să profite în dauna lui Gorbaciov de situaţia tulbure din Europa de Est.

De altfel, la acest capitol era cam tot ce voia să audă Gorbaciov, care deja avea mari probleme la el acasă, cu conservatorii, cu mişcările populare din republicile sovietice care militau pentru independenţă, cu reformatorii grăbiţi, cu complexul militaro-industrial şi serviciile speciale.

Gorbaciov scăpase deja procesul de reformă glasnost şi perestroika din mână şi nu vedea deloc cu ochi buni o încercare a lui Bush de a se amesteca în procesul căderii regimurilor comuniste - asta i-ar fi creat probleme insurmontabile la Moscova. De altfel, amândoi aveau o nucă tare de spart între dinţi - „problema germană", care îi îngrijora pe amândoi în egală măsură. Probabil că - dacă e adevărat, şi nu o legendă - vorbele cele mai aproape de adevăr din acea zi de 4 decembrie la Kremlin, de la „consfătuire" au fost rostite de Egon Krenz: „Tovarăşe Ceauşescu, cine ştie dacă ne vom revedea?".

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite