Harta României

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Politicienii noştri sunt bântuiţi de stahanovism. Au devenit brusc extrem de harnici. Nu ştiu de ce se simt ei datori să iasă la rampă, în faţa camerelor TV, cu idei una peste alta. I-a apucat frenezia, aruncă pe piaţă o mulţime de teme grave, cu uşurinţa cu care ar sparge seminţe în dinţi.

Acum, la final de sesiune, că tot vine vara, politicienii noştri de vârf introduc în spaţiul public teme (secundare, care nu fac decât să paraziteze) cu scopul de a ne menţine treji pe durata vacanţei, cât timp dânşii îşi vor odihni oasele obosite la soarele Mediteranei. Cât sunt dânşii plecaţi departe, nu cumva să-i uităm. Ne dau teme pentru acasă, ca nişte buni pedagogi. Să avem cu ce ne bate capul. De pildă, au introdus tema fatidică privind modul în care îi vom alege pe primari. Clar, într-un tur, ca să se aleagă domnii între ei. Opoziţia nu a crâcnit, pentru că şi ea are nişte foloase din această schimbare. Ca şi Puterea, se asigură că va ieşi tot cam pe acolo cu numărul de aleşi. Vor pierde partidele mici, nou-veniţii şi independenţii. Eh, p-asta v-am dres-o. Să trecem la momeala doi.

Constituţia! Ce vară e aia în care nu te frământă pe tine, om simplu, chestiunea decisivă pentru destinul nostru naţional, dacă: 1 - Parlamentul funcţionează mai bine cu o Cameră sau cu două şi 2 - dacă nu cumva trebuie să limităm numărul deputaţilor şi senatorilor la 300. Fireşte, apare întrebarea gravă - cum îi alegem pe fericiţi.

Altă diversiune mică, drăguţă a apărut săptămâna asta. Avem, n-avem treabă, „la 11 trecute fix, Brînzovenescule", ne apucăm să desenăm cu creionul pe harta României. Trecem la regiuni, le dăm dracu' de judeţe. O semnăm, o dăm anonimă.

Am fost mai întâi năuciţi de iuţeala şmecheriei de a alege la locale dintr-un singur tur. E fapta bravă care va ţine pe tuşă circa 60-70 la sută din electorat. La schimb, măreşte şansele de a supravieţui politic ale unor tipi nărăviţi în relele politicii autohtone, dedaţi bine la fonduri externe şi clientelism binefăcător. Acum a apărut o altă temă, de data asta dinspre eroica noastră Opoziţie, care visează de la o vreme cai verzi pe pereţi. Cei doi corifei, alelelei, au venit cu ideea să alegem dintr-un tur şi parlamentarii, nu numai primarii. Dacă aplicăm la locale sistemul într-un tur, hai să nu fie două sisteme diferite. Dacă avem unul prost, e bine să-l stricăm şi pe celălalt, valid. Dacă ţi-ai rupt un picior, stângul, ţi-l rupem noi pe dreptul, nu ai grijă. Cam asta e logica USL. Curat constituţional, coane Fănică!

Politicienii noştri sunt bântuiţi de stahanovism. Au devenit brusc extrem de harnici. Nu ştiu de ce se simt ei datori să iasă la rampă, în faţa camerelor TV, cu idei una peste alta. I-a apucat frenezia, aruncă pe piaţă o mulţime de teme grave, cu uşurinţa cu care ar sparge seminţe în dinţi. Se întâmplă la final de sesiune. Ba o propunere, ba un text de lege, ba revizuirea Constituţiei, ba a sistemului de vot, ba a hărţii României. Sunt scrise toate pe genunchi, în grabă, să fie! Scot acum năzbâtiile ca un scamator iepurele din joben. Puterea şi Opoziţia încearcă „să-şi ia faţa" pe finalul unui sezon mediocru, neperformant. Unul dintre cele mai proaste din ultimii 20 de ani. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite