Cu ce rămânem

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Haosul şi ezitările ne-au costat când a fost vorba despre spaţiul Schengen, care, dacă nu se va realiza, va fi cel mai mare eşec diplomatic românesc după 1989.

Anul scurs ne-a dat palpitaţiile şi frisonul unui thriller. Până la urmă, cum-necum, a trecut. A fost ca o boală lungă, numai decesul a lipsit ca să confirme proverbul „boală lungă, moarte sigură".

În ianuarie 2010, România încheia o lungă perioadă electorală şi era epuizată în urma socotelilor anapoda ale politicienilor şi, mai ales, a campaniilor lor electorale. Era o ţară uitată de propria sa clasă politică, ignorată, jucată pe mari interese, la un fel de barbut cu istoria - la noroc. Scadenţa a venit. S-a întâmplat în luna mai, 6, când preşedintele Băsescu ne-a dat cu leuca în cap, anunţând cele mai grele măsuri anticriză din Europa. Un sfert tăiat din salariu, pensiile reduse cu 15 la sută. Curtea Constituţională nu a vrut şi s-a ales altă pacoste - TVA crescută peste noapte cu cinci puncte. E ceva. Spania, de pildă, a tăiat numai cu cinci procente salariile din sectorul public. Marea Britanie abia a anunţat o creştere de 2,5% la TVA. Când eşti în Opoziţie, nu ai decât să dai din gură, dar la guvernare calculul cel mai rece trebuie să-şi facă loc. Aventurismul e un risc mult prea mare. Cineva compara România cu un laborator unde autorităţile încearcă pe populaţie măsuri extrem de dure, adevărate teste pentru capacitatea noastră de rezistenţă.

2010 a fost un an crucial pentru istoria recentă, dar şi pentru istoria tranziţiei din România. Întâi, pentru că s-a dus pe apa sâmbetei iluzia creşterii economice fără limite, a prosperităţii care ne aştepta, vezi Doamne, în câţiva ani. Economia duduia, cum zicea cineva, dar noi stăteam de fapt pe o bombă. Dacă ne-am fi uitat mai atent la ce se întâmplă în 2006-2008 în Occident, unde semnele crizei se vedeau şi cu ochiul liber, nu doar cu microscopul, dacă am fi fost mai prevăzători, poate am fi reuşit să parăm şocul care ne aştepta după colţ. Dacă. Ne-am făcut că nu vedem, ca să nu introducem în spaţiul public românesc teme aşa-zis parazitare. Ar fi supărat prea tare urechile celor care ne conduc şi altele de la Washington şi Bruxelles.

O altă chestiune a fost aceea că autorităţile, totuşi, s-au decis să reacţioneze. E ceva mai mult decât nimic, mai bine mai târziu decât niciodată. A fost o reacţie tardivă, în ceasul al doisprezecelea, cam isterică şi supradimensionată. Ea a făcut bine, dar şi mult rău. Dincolo de latura economică, ce a făcut o impresie proastă au fost mai ales neseriozitatea, improvizaţia, contrazicerile. Prelungitele negocieri cu FMI, remanierea Guvernului au fost tot atâtea prilejuri de a constata inconsistenţa celor care ar trebui să probeze soliditate, realism şi prudenţă. Haosul şi ezitările ne-au costat când a fost vorba despre spaţiul Schengen, care, dacă nu se va realiza, va fi cel mai mare eşec diplomatic românesc după 1989. O notă extrem de proastă, prin care ni se spune că nu ne-am făcut lecţiile şi că suntem lipsiţi de încrederea multor cancelarii europene. Anul 2010 a fost cel mai prost după căderea regimului comunist. Trebuie să-l uităm repede. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite