Ce bal!

Asistăm la o răfuială, e o reglare de conturi. Cu caracteristici autohtone.

Scandalul „Voicu& Co" are multe faţete extrem de interesante. Nimic nu este ce pare a fi! Nişte transcrieri făcute de SRI după câteva luni de interceptări apar în presă. SRI, fireşte, a folosit vechea lege (1991) a siguranţei nationale, în numele căreia se fac şi se desfac multe în ţara asta. Organele şi-au făcut datoria. În plasă au căzut câţiva peşti mari - judecătorii care ar trebui să împartă dreptatea şi vedem că învârt diverse foloase necuvenite.

Politicieni de vârf - Voicu e general, adjunct al comisiei de apărare din Senat. În jurul lui foiesc senatori, deputaţi, şefi de filiale. Ca şi oameni de afaceri multimilionari, abonaţii licitaţiilor şi contractelor cu statul, primite contra şpagă - şpagă vedem la ce nivel. Trebuie să ne întrebăm: cum au apărut şi de unde aceste transcrieri. Dacă am afla, am şti cine se ascunde în spatele acestui scandal. Află „qui prodest" ca să ştii cine e făptaşul, zice un principiu al criminalisticii. Nu cred însă că vreodată comisiile care încearcă să verifice cum s-au scurs informaţiile vor ajunge la vreun rezultat.

Complicităţile sunt numeroase, interesele - prea mari. „Omerta" a atins în acest mediu perfecţiunea. Îmi amintesc că „afacerea Ţigareta" s-a declanşat după un fax apărut prin redacţii. Nu ştim nici azi de unde a venit. E clar că există un interes să fie stârnită presa pe un anumit caz şi anumite personaje. Se vede ca un film de serie B făcut la Hollywood în anii 1940-50. Gangurile mafiote se războiesc între ele cu sorţi schimbători. Aşa avem şi noi şansa să mai apară informaţii de primă mână şi documentele clasificate. Ele nu pot fi scoase din fişete decât de cineva care le deţine, clar.

Odată ce tu, jurnalist, ai intrat în posesia lor, trebuie să le publici chiar dacă ai dubii asupra provenienţei (adesea dubioasă) şi ai impresia că vrea cineva să te manipuleze, se foloseşte de tine răspândind informaţii negative despre adversarii lui. Miza e informarea publicului. Povestea cu sursele, cu verificarea lor, nu prea ţine. Economia de piaţă (concurenţa, dorinţa a avea un „scoop", exclusivitate, de a ieşi primul cu nişte ştiri&materiale senzaţionale, să ai întâietate măcar pentru o zi) se impune. Aşa merg lucrurile. Pentru jurnalişti e raţiunea de a fi a meseriei.

Şi e util, oricum, pentru toată lumea. Cum-necum, am aflat atâtea lucruri. Le bănuiam desigur. Acum ele au căpătat nume, chipuri de persoane, sunt situaţii concrete. Ne permite să nu mai rămânem doar la presupuneri despre cârdăşia dintre interlopi, poliţişti, oameni de afaceri, judecători, politicieni, servicii secrete.

Societatea a avut beneficii din acest scandal: a văzut gunoiul de sub preş. O temă mi s-a impus atenţiei în aceste zile. Trăim într-o diversiune care ţine de 20 de ani (de fapt de 65 de ani). Ni se face invitaţia la un bal, pentru ca în curtea din dos, cuţitarii să îşi facă treaba. Rivalii sunt eliminaţi. La garderobă ni se fură hainele, băuturile sunt îndoite cu apă. Orchestra e proastă. Cineva câştigă. E cel care face jocurile, stabileşte meniul şi repertoriul.

El plăteşte oamenii de la intrare şi mardeiaşii care menţin ordinea. Nu văd în ultimul scandal dorinţa cuiva de a lupta contra corupţiei, ci mai curând „datul în gât" a celor care îţi încalcă interesele. În orice cartier există un jupân care controlează târfele, banii negri, afacerile din zonă. Sâmbătă seara toată lumea se întâlneşte într-un salon de dans unde se tranşează rivalităţile. Unul din ganguri a pierdut partida. Asistăm la o răfuială, e o reglare de conturi. Cu caracteristici autohtone. Focuri de artificii, infarcte&spitale, declaraţii de presă sforăitoare, transmisii în direct de la Parlament si de pe străzi. Tot tacâmul. Ce bal!