Capul lui Boc vrem!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderii PDL au în faţă o provocare serioasă şi spectrul pierderii puterii se conturează.

Febra din PDL este dată de apropierea congresului, când se va face obligatoriu o redistribuire a puterii în partid. Fiecare lider, clan, reţea, filială încearcă să se poziţioneze cât mai bine, pentru a cuceri puncte strategice încă din faza de pregătire a congresului. Se negociază intens, se caută soluţii şi oameni. Problema nr. 1 este preşedinţia PDL. Cine va controla partidul va avea un rol mare în perioada decisivă 2012 -2014, indiferent de prezenţa atotstăpânitoare a lui Băsescu, care după alegerile locale şi parlamentare îşi va vedea rolul diminuat, indiferent cine câştigă.

PDL (sub presiunea timpului care a început să treacă extrem de repede) reacţionează cu mişcări dezordonate. Apariţia USL a schimbat agenda. Liderii PDL au în faţă o provocare serioasă şi spectrul pierderii puterii se conturează. Momentul i-a prins nepregătiţi, e clar. Pentru prima dată din 2007 încoace, PDL este în defensivă. Drept urmare, dezbaterile au luat o tentă gravă. Miza a crescut brusc. Nu există o abordare perfectă, iar partidul este mai mult ca oricând traversat de controverse. Doar congresul va tranşa aceste dispute. Cărţile sunt distribuite, jucătorii se cunosc, potul este pe masă.

Unii cer sacrificarea lui Boc, pentru ca partidul să nu intre cu povara „proastei sale guvernări" nici în congres, nici în alegeri. Alţii văd „tăierea mielului" ca un sacrificiu nemeritat, după ce „Boc a dus greul", luând măsuri nepopulare. Ar trebui, spun aceştia, să fie lăsat să culeagă roadele, în speranţa că economia îşi va reveni (slabe speranţe, totuşi). Cu cine îl înlocuiesc pe Boc?, se întreabă Băsescu, dorind un premier la fel de docil. Pentru partid, plecarea lui ar aduce stricarea jocurile interne. Un nou premier - tehnocrat, independent, sau politic, din PDL - va face numiri, va demite, va strica afacerile. Bref, înseamnă riscuri prea mari, haos în partid. Or, PDL are nevoie de ordine pentru a se bate la victorie, folosind acest „dispozitiv rodat". Da, zic alţii, scoaterea lui Boc din Palatul Victoria îi lasă mâinile libere pentru şefia partidului. Idee deja aruncată pe piaţă când s-au cerut doi lideri, unul la guvern, altul la partid. Dar poţi să intri în campania de la anul cu un lider aflat sub pământ în sondaje? E Boc o locomotivă aptă să tragă partidul în sus? O formulă nouă, cred unii, e de preferat. Se împinge în faţă numele lui Blaga, omul cel mai puternic din organizaţii, capabil să-i reziste lui Băsescu, cum a probat zilele trecute, când a zis că nu primeşte ordine de la nimeni. Ar fi un şef tare, dar cine vrea aşa ceva? Va încerca PDL oare să vină cu echipă nouă (Baconschi etc.) pentru a se prezenta ca un partid de viitor, nu unul al trecutului? Sau va veni cu o formulă conservatoare, cu cei vechi la vârf? Cred că în final va fi o garnitură de compromis, aranjată de un pact intern.

Vremea schimbărilor în PDL nu a venit. Abia o înfrângere grea la anul ar duce la schimbări majore. Până una-alta, problema liderului PDL rămâne pe tapet ca nr. 1 pe agenda Băsescu & Co. În această logică, Guvernul rămâne o chestiune secundară. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite