Tot ce-i bun e ilegal, însurat sau îngraşă

Ţin minte că şi atunci m-am învârtit mult în jurul ispitei, am negociat cu mine, m-am legat de catarg şi mi-am astupat urechile.

Nu ştiu când am trecut de la condiţia de tentaţie (pentru alţii) la cea de tentată (de altceva). Într-un fel, mă bucur că nu-mi amintesc, fiindcă trebuie să fi fost un moment năprasnic. Ştiu doar că, pe nepusă masă, am ajuns să fiu singura persoană cu care mă luptam de la egal la egal. Şi, graţie unei manevre deştepte, a câştigat jumătatea mai normală a capului meu.

Prima tentaţie juvenilă care m-a costat o durere (fizică) a fost îngheţata - cred că se vindea la pachet cu penicilina, altfel nu-mi pot explica de ce ajungeau în viaţa mea atât de repede una după alta. Următoarea tentaţie care m-a costat o durere (sufletească, de data asta) a fost dragostea. Odată instalate astea două în corp, s-au cronicizat şi au trăit mulţi ani fericiţi pe nervii mei.

Când eram copil, se rugau toţi de mine să mănânc, iar când m-am făcut femeie în toată firea, se rugau toţi de mine să încetez. Când eram studentă, nişte neamuri mă implorau să nu mă mărit aşa devreme, iar mai târziu mă implorau să mă mărit cu cine-o fi, numai să mă mărit.

Când eram adolescentă şi mă deşteptasem, pofteam la prietenul unei colege de clasă. îmi scuzam lăcomia prin ideea fixă că era mai potrivit cu mine decât cu iubita lui, fiindcă el era chitarist în trupa liceului, eu eram poetă în cenaclul liceului, iar ea era uşuratică în pleava liceului. Din acest studiu comparativ, am dedus că eram aproape datoare să mă dau la el.

I l-am şterpelit cam într-o lună de la data declanşării acestei proceduri.  Când tinereţile s-au mai răscopt, am început să mă lovesc de ceva ce nu luasem în calcul până atunci. Din ce în ce mai mulţi bărbaţi interesanţi erau însuraţi, aşa că-mi reprimam, cu înspăimântat fior peristaltic, orice cutezanţă nepermisă.

Până într-o zi, când sistemul meu de supape s-a defectat şi am lăsat să pătrundă în viaţa-mi o poveste înfierbântată cu soţul nefericit al unei doamne dificile. Vedeţi, după mărturisiri de genul ăsta, am devenit amica non grata pentru multe femei care au strâns, din reflex, hăţurile căsniciei lor, dând din pinteni către o locaţie mai sigură şi cât mai departe posibil de mine. 

Ţin minte că şi atunci m-am învârtit mult în jurul ispitei, am negociat cu mine, m-am legat de catarg şi mi-am astupat urechile, dar tot am cedat şi-am acordat câştig de cauză unui „fie ce-o fi" foarte excitant. Iar de-a lungul vieţii, în loc să mă înspăimânte această capitulare, m-a aţâţat din ce în ce mai mult.

Dacă tot nu cultiv viciile mondene şi arătabile în public, m-am gândit că pot să gust câte ceva din tentaţiile de contrabandă morală, că n-o fi foc.

E drept că numai foc n-a fost, în rest au fost de toate: o nevastă inflamată şi gălăgioasă, scandal la telefon, reclamaţii la Ion Cristoiu (şeful meu de-atunci - care chipurile n-a luat-o în seamă, că tocmai ţinea un regim crâncen de slăbire şi probabil mă înţelegea brusc, ce naiba, ştia şi el că e greu să te abţii când îţi place). Peste toate astea, iubitul meu a început să aibă cârcei şi dileme, iar de-aici până la ruptura finală n-au mai fost decât patru ani.

Nu pot s-o numesc lecţie de viaţă, fiindcă n-am învăţat nimic din ea. M-am vindecat de ispita asta strămutându-mă la altă ispită, la fel de însurată, dar am avut cel puţin inspiraţia să găsesc unul cu nevastă mai cizelată, care bocea strict în perna ei, nu oferea niciun recital în public. Slavă Domnului, deoarece Cristoiu terminase cura de slăbire şi nu ştiu dacă ar mai fi fost la fel de tolerant la nesaţul altora.

Pentru liniştea dumneavoastră, menţionez că n-am stricat niciun cămin (cum spun sclifosiţii), toate aceste neveste şi-au recuperat consorţii, în perfectă stare de funcţionare, iar astăzi sunt mândre coproducătoare ale nunţilor de argint.

Simona Catrina este editor coordonator la revista „Tango"şi colaborează la ziarul „Adevărul" din 2011.