Născut din dragoste, crescut din divorţ

Colega mea de bancă din liceu a învăţat devreme negustoria morală.

Sâmbăta, dacă pierzi vremea în parcarea de la mall (nu ştiu de ce-ai face asta, dar mă rog, e multă lume necăjită), ai să asişti la două tipuri de tranzacţii. Una e bascularea cumpărăturilor în portbagaj, cealaltă e schimbul de copii dintre mamele şi taţii pe care soarta şi tribunalul i-au descăierat la timp.

„Avem cinci copii!", mi s-au grozăvit odată nişte artişti, pe când le luam un interviu, ei fiind căsătoriţi buştean de ceva vreme. Am dat să cad de pe scaun, copleşită de prolifica reproducere. Când am măsurat cu coada ochiului tăliuţa şi cariera ei, am constatat că nu păreau deloc maltratate de cinci sarcini duse la termen. Dar se purtau amândoi de parcă ar fi stat grămadă pe acelaşi cuibar toată viaţa.

Curioasă ca o veveriţă, m-am mai interesat şi eu, prin mijloace specifice. Şi am aflat că, de fapt, ea avea un copil din prima aventură (în vremuri aspre, când erau prea multe decrete şi prea puţine contraceptive), el avea trei iezi cucuieţi din prima căsnicie, apoi mai făcuseră unul împreună, pentru conformitate. Mai mult, dintre cele cinci progenituri, numai una avea domiciliul stabil cu mami şi cu tati. Al ei era student şi se mutase deja cu una, ai lui erau la mă-sa, iar al lor n-avea de ales, deci.

Cei cinci cârlani nu se întâlniseră niciodată în jurul aceleiaşi mese, fiindcă războiul rece - care înlocuise de vreo doi ani războiul opărit - şedea în calea fericirii lor mixte. Fosta lui nevastă n-avea niciun chef ca puişorii ei să stea prea mult cu actuala. Iar tatăl primului ei băiat nu-l suporta pe copilul ei comun cu actualul. Era o vraişte totală, ăsta micu' nu pricepea nimic, îl intoxicaseră cu mândria că mai are patru fraţi, dar lui nu-i ieşeau la socoteală niciodată şi habar n-avea pe unde umblă toţi brambura.

Copiii ăstuia cu care făcusem interviul erau majori şi, teoretic, nu mai aveau nevoie să-i descarce nimeni în poarta lui, sâmbăta. Doar că ei se vedeau cu tăticul biologic pe şest, ca să nu aibă scandal acasă şi, mai ales, ca să nu se agraveze cardiopatia ischemică a mămucăi, argumentul suprem al interdicţiei sale. Copiii lui şi copilul ei îl iubeau pe copilul lor comun, dar nu se sufereau între ei, pe principiul că nu-i unea niciun strop de ADN.

De câte ori ieşeau în lume - televizaţi sau nu - ,cădelniţau ce familie fericită şi stufoasă au, cum sunt ei părinţi împliniţi şi cum îşi cresc responsabil cei cinci boboci. La capătul celălalt al cablului TV, prima lui nevastă şi primul ei amant îşi aprindeau ţigările, de nervi.

Colega mea de bancă din liceu a învăţat devreme negustoria morală. Părinţii ei divorţaseră abia după ce-i despărţise miliţia de câteva ori. Ea rămăsese cu mă-sa. Nu din dragoste. Optase pe bază de licitaţie, iar la data ostilităţilor, mami era inginer-şef la o fermă viticolă, datorită minunatei campanii de promovare a femeii. Partea proastă era că n-avea şi pensie alimentară, taică-său fiind fără ocupaţie (în societatea socialistă multilateral dezvoltată nu existau şomeri, ştiţi). Tatăl venea să ia copilul sâmbăta după-amiază, iar colega mea nu şi-a explicat foarte multă vreme de ce mă-sa era atât de amabilă, încât îi strecura lui taică-său câte-o bancnotă în buzunar, s-o ducă p-asta mică la cofetarie şi la film. Fetiţa a crescut venerând nobleţea mamei. Până când, într-o zi, a înţeles: mă-sa avea veşnic unul până la trei amanţi şi voia să scape de copil măcar la sfârşit de săptămână. Cu orice preţ. În cazul ei, preţul promoţional era de 50 de lei per weekend.

Simona Catrina este editor coordonator la revista „Tango" şi colaborează la ziarul „Adevărul" din 2011.