Banul Ancuţei. Reţineţi şi evitaţi

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Am petrecut, împreună cu iubitul meu, un concediu de neuitat la Hotel Anca Club, din Eforie Nord.

Pe vremuri, răsăreau prin colţuri de stradă nişte aviziere intitulate, cu mân(dr)ie proletară, "Reţineţi şi evitaţi". Acolo, semenii noştri mai răi ca noi erau prezentaţi şi făcuţi de râs. Chiar zilele trecute, fiind în vizită în oraşul meu natal, m-am întâlnit cu unul dintre ei - acum, posedă două cluburi, o cofetărie şi-o farmacie. Mi-a fost coleg de liceu, am depănat amintiri superbe, de când era el urmărit de miliţie, pentru furt calificat.

Dar nu vreau să vorbesc despre urmăriţii penal, vreau să vorbesc despre penalii neurmăriţi. La Protecţia Consumatorului nu voi găsi înţelegerea maternă de care am nevoie, aşa că mă confesez vouă, celor ce mă citiţi şi poate încă vă mai plănuiţi concediile la mare.

Mă credeam mai deşteaptă, însă bag de seamă că prostia n-are nimic de-a face cu studiile. Am petrecut, împreună cu iubitul meu, un concediu de neuitat la Hotel Anca Club, din Eforie Nord. Vibraţia lui uşor cacofonică nu ne-a deranjat, mai ales că ne-au promis că suntem la 30 de metri de plaja Belona (mda, eram la 30 de metri de aleea care era la 30 de metri de prima şaormărie aflată la 30 de metri de fundul plajei), că avem o groază de facilităţi, inclusiv Internet wireless în cameră.

A costat 1000 de lei pentru cinci nopţi, cameră dublă (geam mic, fără balcon) - mic dejun inclus. Mai bine nu-l includeau, era penibil (în niciun caz bufet, ca-n lumea civilizată), era din ăla cu şase feluri la alegere (o, paşă!), dar ai fi preferat să te pună să alegi între scarlatină şi ciumă bubonică, te descurcai mai uşor cu dilemele. Am mâncat mai bine în căminul studenţesc ceauşist decât acolo. Cafeaua nu era inclusă, trebuia s-o plăteşti, n-aveau în meniu nici măcar tradiţionala spălătură de filtru, care se poartă în România.

Exemplu de un fel de mic dejun: un ou fiert, doi crenvurstuţi modeşti şi proşti, 20 de grame de roşie (din cele 150 de grame promise), 40 de grame de unt, 40 de grame de gem, ceai sau (atenţie, nu "şi", am zis "sau") lapte. În schimb, deşi îţi promit două felii de pâine, îţi dau trei, în mărinimia lor. Probabil se simţeau vinovaţi pentru restul cantităţilor ciuntite. Piscina şi sezlongurile de pe orbita ei erau incluse în preţ, în schimb barul din mijlocul piscinei e antipatic de scump, pentru cele trei stele.

Am aflat de la un barman că patroana urmărea clienţii în permanenţă, cu camere de supraveghere, ca să nu cumva să vină vreunul cu vreo băutură din afară (asta în condiţiile în care, repet, sezlongurile şi şederea la piscină intrau oricum în preţul camerei!).

Wireless-ul din cameră n-a mers două zile, a trebuit să scriu ceva urgent şi, după un dialog aţos cu doamna de la recepţie, m-a lăsat - treacă de la ea - să scriu de pe computerul lor, de la parter. Timp în care dumneaei s-a certat cu un coleg (pe care a ameninţat că-l concediază, deşi bietul om nu părea să aibă vreo vină pentru măreţul incident) şi cu un client (care se jura că n-a consumat el apa plată din minibar, iar nervoasa de la recepţie voia să i-o achite oricum; nu ştiu cine avea dreptate, dar tonul ei n-avea nimic comun cu protocolul turistic).   

Piscina e adâncă de jumate de metru, dai cu genunchii de gresie şi-ţi spargi rotulele. Deci nu e pentru înot, e pentru decor. Barmanii erau drăguţi, numai că-i birjărea fata patroanei, care ţinea morţiş să se asigure că nu vine nimeni cu produse din afara ţarcului - deşi, încă o dată spun, nu erai obligat să consumi nimic de la bar ca să zaci pe şezlonguri, astea intrau în preţul camerei.

Probabil mă vor da în judecată pentru acest articol (nu-i nimic, voi câştiga glorios, aşa cum am câştigat tot ce mi-au intentat procesomanii, fiindcă am martori, detalii, dovezi). Vă doresc tuturor un concediu minunat, departe de banul Ancuţei din Eforie Nord!

Simona Catrina este editor coordonator la revista „Tango"şi colaborează la ziarul „Adevărul" din 2011.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite