Veşti proaste

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Câteva indicii care, în contextul crizei mondiale, mă fac să cred că ne aşteaptă vremuri grele.

Să începi anul cu un editorial optimist, mă îndemna deunăzi o prietenă de la Cluj. Sub argumentul irefutabil că s-or fi săturat şi cititorii noştri de atâtea ştiri negative, de analize care dau cu minus şi de comentarii negre-n cerul gurii. Poate că oamenii au nevoie, spunea ea, de-o vorbă caldă, de-o încurajare, de-o urare. Aşa o fi, zic, dar realitatea nu ne dă, din păcate, prea multe motive de optimism.

Apar atâtea veşti proaste la orizont încât rişti să fii luat de nebun dacă îndrăzneşti să le promiţi oamenilor că va fi bine când ei ştiu, pe pielea lor, cât e de rău. Câteva pronosticuri se adeveresc deja înainte să ne fi trezit din aburii revelionului. De la 1 ianuarie s-au mărit accizele la carburanţi, astfel că preţul abia umflat al benzinei şi motorinei va sări iarăşi în aer. Urmează alte majorări de taxe şi, previzibil, o scumpire de circa cinci procente la alimentele de bază.

Analiştii îl contrazic pe actualul premier Emil Boc, al cărui discurs pe final de 2010 mustea de speranţe pentru 2011, şi ne asigură că situaţia nu va fi deloc roz. În ciuda anunţatei creşteri economice de 1,5%, Guvernul nu se va descurca fără să umble la nivelul impozitelor sau fără un alt împrumut de la FMI. De asemenea, vor continua tăierile din aparatul bugetar, rata şomajului va rămâne ridicată şi se prefigurează noi proteste sindicale. Sunt numai câteva indicii care, în contextul crizei mondiale, mă fac să cred că ne aşteaptă vremuri grele.

O îngrijorare ar trebui să ne provoace şi recenta reacţie a Germaniei şi Franţei care au cerut oficial Comisiei Europene să amâne intrarea României în spaţiul Schengen. Miniştrii de Interne ai celor două ţări au invocat „carenţele" legate de securitate şi justiţie şi „deficienţele" în lupta împotriva corupţiei şi a criminalităţii organizate. Şi pe bună dreptate! Ce încredere să ai într-un stat în care „organele" sunt măcinate, de sus până jos, de fenomenul şpăgii?

Mai există totuşi câte o veste bună. Am reţinut una venind, în mod surprinzător, din Republica Moldova. În vreme ce diplomaţia dâmboviţeană se făcea că nu vede descălecarea unui emisar al Kremlinului la Chişinău, ca să aranjeze o guvernare comunistă şi antiromânească, forţele democratice de dincolo de Prut au lăsat orgoliile deoparte după alegeri şi au refăcut fragila coaliţie proeuropeană. Dincolo de negocierile de culise şi de presiunile din afară, reuşita politicienilor basarabeni este un exemplu de a pune interesul naţional înaintea celui personal sau de partid.

N-ar strica să-nveţe ceva din asta şi colegii dumnealor de la Bucureşti!

P.S. Câţiva jurnalişti de peste Prut mă roagă să-i dau o replică dlui Constantin Tănase, patronul-director al ziarului „Timpul", care şi-a făcut un obicei din a ne ataca. Motivul ultimei sale supărări? Faptul că prima carte din colecţia „verde", lansată recent în Republica Moldova şi distribuită gratuit cu „Adevărul" în 14.000 de exemplare, s-a dat ca pâinea caldă. Ceea ce dlui Tănase i se pare „o minciună". N-o să-i răspund. Îl rog însă ca pe viitor, înainte să tragă editoriale în rafală, să ne facă o vizită la redacţie. Îi punem la dispoziţie toate actele doveditoare, după care ne poate înjura cât vrea. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite