Scurtă istorie în imagini

Sunt imagini care nu se pot povesti; trebuie să le vezi ca să le pătrunzi emoţia.

Se spune că o imagine valorează cât o mie de cuvinte. Nimeni nu ştie precis cine-i autorul acestei expresii celebre pe care jurnaliştii din toată lumea o rostesc de parcă ar cita din „Biblie". Unii susţin că la origine ar fi vorba de un proverb chinezesc, preluat probabil de la Confucius, dar care se referea la o „privire", nu la o imagine. Alţii cred că paternitatea i-ar reveni lui Napoleon care ar fi afirmat odată că „un desen bun e mai valoros decât un discurs lung".

Şi scriitorul rus Turgheniev gândea la fel când scria: „O imagine îmi arată într-o clipă ceva pentru care mi-ar trebui o duzină de pagini ca să descriu". Cert este că, în accepţiunea modernă, fraza s-a răspândit în urma apariţiei într-un articol din „Printers' Ink", o revistă publicitară de la începutul secolului trecut. Semnatarul, un oarecare Fred R. Barnyard, o folosea ca slogan pentru a-şi convinge cititorii (mai exact, clienţii) că reclamele cele mai eficiente sunt cele ilustrate.

Ei şi, o să mă-ntrebaţi, ce contează istoria unei zicale când eu vreau să vă vorbesc în continuare despre cum s-a reflectat anul 2010 în fotografiile apărute în „Adevărul" şi „Adevărul de Seară"? Simplu. Controversele privind originea sa demonstrează, de fapt, cât de adevărată este din moment ce, într-o formă sau alta, ea circulă din China până în Franţa şi din America până în Rusia. Şi, după cum se va vedea, e perfect valabilă şi la noi!

Un coleg de la Departamentul Multimedia (o denumire care aşa se explică) a avut inspirata idee de a monta un filmuleţ cu câteva dintre cele mai reuşite fotografii din 2010, filmuleţ pe care l-a postat apoi pe ­www.adevarul.ro. Selecţia reprezintă doar o mică parte din sutele de mii de poze salvate, într-un an, în arhiva ziarelor noastre. Imaginile au fost surprinse cu ocazia diverselor evenimente acoperite de reporteri sau fotoreporteri din Bucureşti, Timişoara, Constanţa, Cluj, Iaşi şi alte oraşe ale ţării. Şi fac mai mult decât toate textele-retrospectivă pe care obişnuim să le publicăm la final de an.

Două ciori străjuind crucile dintr-un cimitir, un pompier luptându-se cu flăcările pe cerul acoperit de fum, trei căţei întinzând lăbuţele printre gratiile ruginite ale cuştii, Florin Piersic sărutându-şi pe frunte un prieten muzicant, copiii cu gâtul întins după acrobaţiile avioanelor şi elicopterelor, jucării lăsate pe treptele maternităţii în amintirea bebeluşilor arşi de vii, două ţigănci şi o căruţă în care se odihnesc mascaţii veniţi să facă ordine, un chinez îmbucând o bucată de pâine la adăpostul unui cort de plastic, fotbalişti dându-şi sufletul în goana după balonul rotund, sindicalişti strigându-şi disperarea în stradă, o bătrână plângând lângă ruinele casei distruse de ape.

Sunt imagini care nu se pot povesti; trebuie să le vezi ca să le pătrunzi emoţia. Priviţi-le şi vă veţi convinge cât de adevărată e sus-pomenita maximă. Sau câtă dreptate avea criticul André Bazin când spunea că „fotografia nu creează eternitate, ca arta, dar îmbălsămează timpul, salvându-l de la inevitabila degradare".