De ce urâm miliardarii

E un moment în care nu sună tocmai potrivit să vorbeşti despre cei mai bogaţi români.

Văzând comentariile cititorilor la ştirea despre lansarea Topului Forbes 500 Miliardari (varianta românească a celebrului clasament de peste Ocean), am remarcat imediat câtă frustrare poate stârni un asemenea subiect pe plaiurile noastre mioritice. Mai ales acum, în plină criză economică, în plină campanie guvernamentală de reduceri bugetare şi în plin avânt al protestelor sindicale de stradă.

E un moment în care nu sună tocmai potrivit să vorbeşti despre cei mai bogaţi români, despre averile, vilele, iahturile şi maşinile lor. Nu că în alte timpuri, când parcă începusem s-o ducem un pic mai bine, i-am fi privit cu mai multă îngăduinţă. Dimpotrivă. Pe măsură ce ne adâncim în capitalism, am senzaţia că devenim o societate tot mai polarizată. De o parte, puţinii miliardari ai patriei, de ordinul sutelor. De cealaltă parte, o majoritate ruptă-n fund, de ordinul milioanelor. Şi între ei, o foarte subţire pătură de mijloc.

Ştiu, situaţia poate fi pusă pe seama tranziţiei, a trecutului. Aşa se explică şi demonizarea „ciocoilor", „mogulilor" sau cum s-or mai fi numind ei. În fond, cei 20 de ani scurşi de la căderea regimului comunist nu puteau şterge urmele lăsate în mentalul colectiv de cei peste 40 de ani de îndoctrinare în masă. În care ni s-a inculcat ideea că a fi bogat e ceva dubios, necinstit şi, deci, demn de dispreţ. Pentru că bogăţia se traduce, conform propagandei marxist-leniniste, prin „exploatarea omului de către om".

Până ieri, aş fi fost tentat să cred că am depăşit epoca sloganurilor gen „n-au mâncat salam cu soia" care făceau furori prin '90. Se vede treaba că am fost un visător, căci ştirea despre Topul Forbes 500 Miliardari m-a readus cu picioarele pe pământ. Mai exact, opiniile celor care-i înjură, cu sinceră mânie proletară, pe toţi cei care au reuşit să acumuleze averi greu de numărat fără calculator. Ei sunt vinovaţi pentru sărăcia noastră!

Sigur, s-or fi găsind printre îmbogăţiţii de ieri şi de azi destui care au dat lovitura la limita legii, prin diverse speculaţii financiare. Dar, mă-ntreb, aţi auzit de vreo ţară în care nu există? Să fim serioşi! America e plină de speculatori, de la marii jucători la bursă de pe Wall Street şi până la tinerii care au inventat internetul în Silicon Valley. Asta nu-i împiedică pe americanii de rând s-o ducă bine. Singura diferenţă e că, acolo, justiţia nu stă legată la ochi când un miliardar îşi face de cap. Nici dacă-l cheamă Bill Gates.

Dar n-am apucat să zic de ce merită citit, chiar şi în vremurile astea de restrişte, Topul Forbes 500 Miliardari. În primul rând, pentru că este o radiografie a lumii afacerilor şi, implicit, a economiei româneşti. Care n-o duce foarte bine în 2010. În al doilea rând, pentru că este o cronică a perioadei tulburi prin care trecem. Veţi descoperi, citindu-l, personaje arhetipale ale tranziţiei: securistul, ghiolbanul, şmecherul, piţipoanca, starul, artistul. Carevasăzică, dincolo de cifre, e literatură curată!