Baba Vanga, mâlul maghiar şi Roşia Montană

Sfârşitul lumii vine în România nu din înaltul cerurilor, ci din prea multă şpagă!

De ieri într-o lună, adică fix pe 11 noiembrie, începe cel de-al Treilea Război Mondial. Aşa reiese, cică, din nu ştiu ce catren al ilustrului Nostradamus. O ştire publicată mai întâi într-un ziar braşovean şi preluată apoi de presa naţională confirmă predicţia din cel puţin alte două surse. Reporterii o iau în serios, dându-i drumul în largul internetului, fără să-şi pună problema că poate fi vorba de o biată şi nevinovată „braşoavă".

Prima confirmare vine de la o defunctă clarvăzătoare bulgăroaică, pe numele de scenă Baba Vanga, care ne-a lăsat cu limbă de moarte o serie de prevestiri apocaliptice. Între care şi cea că Pământul va fi cuprins, în toamna lui 2010, de o nouă şi devastatoare conflagraţie. Iar dacă interpretarea „centuriilor" nostradamice şi cuvântul ghicitoarei din sudul Dunării nu erau de ajuns, aflăm că aceeaşi prorocire a fost calculată matematic de un program de calculator, intitulat Web Bot.

Până aici, nicio noutate. Din când în când, pe micul ecran sau prin paginile ziarelor îşi fac apariţia diverşi „profeţi" care ne avertizează că urmează să fim loviţi de vreo nenorocire globală, iminentă şi fără scăpare. De la atacurile cu bombe atomice şi până la molimele create în laborator şi de la invazia extratereştrilor până la topirea calotei glaciare. Şi cu cât „viziunile" sunt mai vagi şi mai sumbre, cu atât par să facă mai multă audienţă. Căci marele public este, nu de azi, de ieri, fascinat de urgiile care stau să vină.

Văzând ce se întâmplă în jurul nostru, aş zice că n‑ar strica să fim mai atenţi la ameninţările imediate decât să ne preocupăm de catastrofele planetare, galactice sau cosmice. Recentul accident ecologic din vestul Ungariei ne arată că nu suntem în stare nici măcar să ţinem sub control dezastrele izolate ieşite din mâna omului. Darămite soarta întregii omeniri! Subi­ectul e cu atât mai acut pentru noi, românii, cu cât am putea simţi pe propria piele consecinţele revărsării unei cantităţi de aproape un milion de metri cubi de mâl toxic, scurs din rezervorul unei fabrici de aluminiu din ţara vecină.

Şi nu prea m-aş încrede în asigurările autorităţilor de la Bucureşti, care susţin că efectele poluării nu vor ajunge pe plaiurile noastre mioritice. Fie şi pentru că aceleaşi autorităţi n-au nicio reţinere să ofere pe tavă zăcămintele de aur din Munţii Apuseni pentru o controversată exploatare minieră pe bază de cianuri. Pe motivul irefutabil că numai aşa scăpăm de sărăcie. Cu asemenea guvernanţi, n-ar fi de mirare să aflăm că sfârşitul lumii vine în România nu din înaltul cerurilor, ci din prea multă şpagă!

P.S. Sigur, vor sări să mă contrazică deontologii plimbaţi prin Noua Zeelandă ca să vadă cum trăiesc aborigenii înfrăţiţi cu mama natură şi cu Roşia Montană Gold Corporation. Până ne explică dânşii cum stă treaba, i-aş sfătui să facă o excursie în Ungaria. E mai aproape şi mai ieftin!