Autonomia lui „ba pe-a mă’tii“

Recentele afirmaţii ieşite din gura dlui László Tökés au fost traduse ca o adevărată «declaraţie de război».

Nu sunt multe subiecte despre care să fiu sigur, încă înainte de-a mă apuca de scris, că vor stârni atâtea patimi ca „autonomia maghiarilor". E imposibil să rosteşti aceste două cuvinte fără să rişti, într-un final, o revărsare de furie şi ură chiar şi din partea celor mai cerebrali cetăţeni. Indiferent de poziţia pe care s-ar situa ei! Căci chestiunea nu poate fi discutată, la noi, decât în termeni de viaţă şi de moarte.

Aşa cum bine nota colegul Ovidiu Nahoi, nu suntem capabili să avem o dezbatere politică pe tema regionalizării din cauza unui „complex naţional imbecil". Care ne face să ne temem de faptul că, într-o anumită regiune, majoritari vor fi vorbitorii de limbă maghiară. Acesta este motivul pentru care recentele afirmaţii ieşite din gura dlui László Tökés au fost traduse ca o adevărată „declaraţie de război".

Să recapitulăm. Joi, 22 iulie, episcopul-europarlamentar ţine o prelegere la Universitatea de Vară „Tusvanyos". Adică, mai pe româneşte, în Tuşnad. Între altele, dânsul se întreabă de ce, dacă o microregiune de talia Kosovo a reuşit să-şi capete „autonomia", n-ar exista aceeaşi posibilitate pentru Ţinutul Secuiesc? Atenţie, însă, la termeni! Dl Tökés vorbeşte despre „autonomie", deşi în cazul proaspăt recunoscutei republici kosovare avem de-a face, de fapt, cu „independenţa".

Revenind la chestiunea ridicată de fosta faţă bisericească, devenită politician cu acte-n regulă, să remarcăm imperativul tonului său atunci când se referă la mijloacele pe care maghiarimea transilvană le are la dispoziţie pentru a-şi atinge scopul: „Trebuie să ieşim în stradă dacă este nevoie!", sună îndemnul dlui Tökés. Dacă o asemenea frază ar fi venit de la vreun lider UDMR-ist aflat în campanie electorală sau de la un extremist oarecare de peste Tisa, probabil că n-ar fi iscat furtuna mediatică din ultimele zile.

Numai că apelul de mobilizare a secuilor însetaţi de „autonomie" (a se citi "segregaţie", sar să ne semnaleze adversarii!) aparţine unui vicepreşedinte al Parlamentului European. Întrebarea pe care trebuie să ne-o punem este nu ce a urmărit dl Tökés când a redeschis discuţia legată de Ţinutul Secuiesc, ci mai degrabă dacă discursul său şi replicile care i-au urmat n-au făcut decât să îngroape şi mai adânc subiectul autonomiei. De care n-are nevoie doar Harghita-Covasna, ci şi Banatul, Moldova şi, de ce nu, Muntenia. Şi când spun autonomie, nu mă gândesc la etnia populaţiei majoritare, ci la independenţa autorităţilor locale faţă de cele centrale.

Din păcate, am ratat încă o şansă de a discuta serios această temă. Care este o provocare pentru un central-est-european obişnuit, ca să citez din tizul şi prietenul meu Sabin Gherman, autorul celebrului manifest „M-am săturat de România", să-şi dispute aprins „mituri, teritorii şi (eventual) conspiraţii". Aşa se explică de ce, la noi, autonomie se traduce prin „ba pe-a mă'tii!"