La ce bun toate?

«Cel mai minunat este să poţi fi rege peste tine însuţi, atunci când alegi binele fie din bucuria altuia, fie din plânsul tău. (...) Dacă vrei să fii rege, alege binele! Hei! Grăbeşte-te!» (Benone Burtescu)

În fiecare zi răspund la zeci de întrebări. Unele absurde, altele rudimentare. Cele mai multe adunate din frământările aruncate pe birou de cei din jur. Însă niciuna nu conţine o fărâmă de esenţă. Toate sunt puse pentru a împinge spre mâine clipele din prezent.

Înot printre ştirile zilei, cu gesturi mecanice. Îmi strecor mâinile pe sub nemerniciile politicienilor, îmi ţin respiraţia în preajma tragediilor provocate de idioţi posesori de arme, bat apa la apariţia divelor de carton, cu ale lor drame de doi bani. Şi, la finalul fiecărei zile, mă întreb: la ce bun toate? Ca un ecou, de lângă mine, o voce de început de viaţă mă îngână: „Mamă, la ce sunt bune animalele?". De aici începe povestea. De aici începe viaţa. Întindem regnul animal şi căutăm răspunsuri pentru fiecare. Sărim pe mărul lui Newton şi ne legăm de pământ încercând să pricepem ce e cu gravitaţia, o minune care ne permite să existăm. Ne întrebăm de ce omul nu a pus încă piciorul pe Marte.

Copilul soarbe fiecare cuvânt. Este cel mai bun, onest şi loial ascultător. Întrebările lui au sens şi vin din curăţenia unui suflet nemânjit de pseudo-dramele trăite de cei mari. Cu fiecare răspuns îşi clădeşte un castel. Cu fiecare răspuns primit păşeşte în miracolul vieţii. Şi desface ca pe o ceapă minunile acestei lumi.

La ce sunt buni oamenii? Grea întrebare. Mai ales la finalul zilei. Şi din supărarea mea arunc răspunsul: „Oamenii sunt buni ca să facă umbră pământului". Imediat realizez cât de penibilă am fost şi îmi storc mintea pentru a găsi un răspuns. Dar nu apuc, căci sufletul de lângă mine mă corectează: „Prostii. Copacii fac umbră pământului. Oamenii abia dacă au umbră". Aşa e. Avem umbră pentru că ni se permite. Păşim pentru că cineva sau ceva ne-a făcut un dar suprem. Vorbim pentru că suntem privilegiaţi. Şi avem putere asupra a ceea ce ne înconjoară pentru că suntem guvernaţi de o singură lege. Avem dreptul de a ne căuta fericirea.

Şi atunci, de ce toate din jur par a fi supuse zeilor haosului? De ce mulţi folosesc ura, patima, durerea şi furia? De ce există oameni călcaţi şi oameni care calcă? Pentru că mulţi dintre noi căutăm fericirea în cele mai greşite locuri. Pentru că avem senzaţia şi convingerea că stăpânind locuri, oameni, idei ne putem găsi sensul. Vrem să fim regi şi luăm tirania drept cale. Vrem să ne fie bine şi luăm lucrurile create de noi drept mijloace. Şi nu înţelegem că important este să fim stăpâni pe sufletul nostru. Şi o spune atât de frumos poetul: „Cel mai minunat este să poţi fi rege peste tine însuţi, atunci când alegi binele fie din bucuria altuia, fie din plânsul tău. (...) Dacă vrei să fii rege, alege binele! Hei! Grăbeşte-te!".