De-am avea un Coluche

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Când un actor se lansează într-un alt domeniu – politica, de exemplu – , reacţia publicului pendulează între scepticism şi deziluzie.

În arondismentul 13 din Paris există o piaţă botezată după numele unui fachir al ireverenţei: Michel Colucci, alias Coluche, un om cu viaţă scurtă şi urme adânci. Actor, realizator de emisiuni radio şi TV, cofondator al localului „Café de la Gare", ricaneur nestăpânit şi om al replicilor devastatoare, Coluche e un personaj de care ar avea nevoie orice societate pândită de dambla. Aici e-aici. Prejudecata comună vede în actori nişte oameni care trec prin viaţă schimbând piei după piei şi întrupând destine care nu le aparţin. Când un actor se lansează într-un alt domeniu - politica, de exemplu - , reacţia publicului pendulează între scepticism şi deziluzie. Actorul, susură blând clişeele din mintea noastră, e bun în piesă sau pe ecran şi-atât. El trebuie să declame, să pupe şi să tragă spada din teacă, potrivit scenariului. Dincolo de clachetă şi sufleur se întinde un teritoriu unde actorul n-are ce şi pe cine să caute. Politica lui - spun ipocriţii uleioşi - trebuie să rămână scena.

Coluche a trecut cu bocancii peste această judecată boantă. Umorul, inteligenţa scânteietoare şi un civism niciodată înţeles până la capăt de semeni au făcut din el un om incapabil să tacă în faţa proştilor, a ticăloşilor şi a hoţilor. (Cine, dacă nu un spirit rasat ca el, ar fi putut spune că „A fura înseamnă a găsi un obiect înainte să fi fost pierdut"?) Atenţie, Coluche a fost el însuşi excesiv. În septembrie 1985, omul a doborât  recordul de viteză al unei motociclete de 750 cc, rulând pe o autostradă franceză cu 252,087 km/h. Numai că excesele lui Coluche nu i-au afectat pe ceilalţi. În schimb, prestaţia lui publică a uimit prin amestecul de implicare, deşteptăciune, intransigenţă şi refuz al compromisului. Coluche a reuşit să fie dat afară de la radio şi TV exact pentru motivele pentru care fusese angajat: critici casante, lipsă de menajamente, expresii muiate în chili (printre ele, Le Conseil des Sinistres sau La Farce Ouvrière) şi o francheţe pentru care pudibonzii nu erau pregătiţi. La scurtă vreme după ce-a decis să candideze la alegerile prezidenţiale din 1981, Coluche a descoperit că deţinea 16% din intenţia de vot a francezilor, şi nu se ştiu nici până azi adevăratele motive pentru care actorul s-a retras până la urmă din cursă. După cum încă nu se ştie dacă accidentul rutier în care a murit a fost provocat doar de beţia vitezei.

Un lucru e sigur. Ori de câte ori văd vreun membru al vreunui partid din România în acţiune (indiferent de culoare şi siglă), mă apucă un dor năprasnic de Coluche. Nu atât de infanteristul trimis mereu la carceră pentru nesupunere, nu atât de actorul care-i dădea replica lui Louis de Funès în „Aripioară sau picior", nu atât de entuziastul care înfiinţa organizaţia caritabilă „Restos de coeur", cât mai ales de criticul îndârjit al imposturii. De frondeurul care n-a uitat, cât a trăit, că era dator să le semnaleze celor din jur mizeriile, conivenţele şi excesele puterii. Ori de câte ori văd o reclamă stupidă care promovează o bancă, îmi amintesc de definiţia lui Coluche: „Creditul pe termen lung înseamnă că, plătind mai puţin, plăteşti mai mult". Ori de câte ori constat cât de repede se întinde cancanofilia, îmi vine în minte o altă vorbă a lui: „Un ziar tăiat în bucăţi nu le interesează pe femei, pe când o femeie tăiată în bucăţi interesează ziarele". În fine, ori de câte ori pe ecranul televizorului se înfiinţează un politician, mă reped cu înfrigurare la vaccinul Coluche, din care vă împrumut câteva doze:

„Jumătate din oamenii politici nu sunt buni de nimic. Restul sunt gata de orice".

„Luna în care politicienii spun cele mai puţine tâmpenii e februarie, fiindcă are doar 28 de zile".

„Politicienii bagă bani în închisori şi nu în şcoli, fiindcă ştiu precis că la şcoală n-o să se mai întoarcă".

Sincer, nu vă place Coluche? 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite