Greva fluturaşilor

Timp de douăzeci de ani, temele cele mai frecvente ale discursului public n-au pătruns dincolo de epiderma societăţii româneşti.

Subiectele grele (asigurările de sănătate, sistemul sanitar, situaţia salariilor şi a pensiilor etc.) n-au generat proteste solide, la nivel naţional, cu sute de mii de participanţi, cu coalizarea marilor carteluri sindicale şi cu rezultatul logic al zguduirii oricărui guvern.

Grevele postcomuniste n-au însemnat decât o colecţie de proteste care adunau sub acelaşi steag câteva mii de persoane ce susţineau, cu puţine excepţii, revendicările unei singure categorii profesionale. Majoritatea liderilor de sindicat ieşeau la rampă cu gesticulaţii rebele, cu chemări la utopice insurgenţe şi cu potopirea cu vorbe grele a guvernanţilor. Ritualul era însă acelaşi: şefii obţineau, pentru calmarea provizorie a protestatarilor, fărâme din solicitările iniţiale, dar îşi negociau, în culise, stimulente personale mergând până la garantarea unui loc în viitorul parlament.

Motivaţia sindicaliştilor a fost, în dese rânduri, subţire, astfel că manifestanţii păreau nişte persoane enervate la comandă şi mizând naiv că recuzita (cruci, sicrie, portrete arse în ropote de aplauze etc.) cu care se dotaseră va băga în sperieţi oamenii puterii. Lipsa de transparenţă a guvernanţilor, absenţa cronică a experţilor cu limbaj larg accesibil şi apelul la politicieni pentru a comunica într-un mod interesat, adică mincinos, decizii de puternic impact public au dus la o stare de somnolenţă civică datorată faptului că românii, pur și simplu, nu prea ştiau pe ce lume trăiesc. Calitatea protestelor din ultima vreme dovedeşte experienţă superficială, solidarizare greoaie şi multe imprecizii în fixarea ţintelor. Pistonului sindical îi lipsesc lubrefianţii fără de care mişcările sale rămân inerţiale şi scurte.

Avem, iată, încă un semn al unei societăţi civile neomogene care îşi pierde suflul când mizele prind înălţime. Anunţata reformă a pensiilor a scos în stradă sâmbăta trecută în Franţa circa 350.000 de persoane. Protestul s-a suprapus peste greva generală din sistemul de transport şi energetic, care a pus lacăt peste toate depozitele de combustibil. Solidarizare de masă şi concertare a protestelor pentru a forţa Guvernul la negocieri serioase - cam asta demonstrează că pot francezii şi cam de asta nu suntem noi capabili. Cât timp cetăţenii nu se pricep să-şi apere interesele, crizele acute vor fi tranşate, din nou, de politicienii noştri antipatici, dar inevitabili.