Drogul autoritarismului

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Voluntarismul debordant al preşedintelui Traian Băsescu complică analiza acţiunilor sale prin raportare la cadrul, fie el şi foarte lărgit, al prevederilor constituţionale.

Preşedintele în exerciţiu îşi arogă în mod natural o autonomie dictată în cele mai multe cazuri de oportunităţile, cel mai adesea conjucturale, care-i stârnesc instinctele politice. Dl Băsescu intervine autoritar în numele acestei libertăţi când socoteşte de cuviinţă, inclusiv în zone unde, iarăşi constituţional vorbind, accesul său ar fi interzis sau măcar restricţionat. Şeful statului îşi atribuie în mod abuziv un tip de suveranitate la adăpostul căreia îşi permite să interpreteze arbitrar normele liberalismului democratic. Puterea preşedintelui Băsescu, practic, nelimitată în plan intern, se serveşte de un megapartid îngrăşat cu fonduri de la stat şi a cărui forţă, de la impunerea priorităţilor în Parlament la transformarea aparatului administrativ central şi local în clubul său exclusivist, depăşeşte concentraţia de autoritarism din perioada guvernării Năstase. Paloarea partidelor de opoziţie se datorează în mare măsură şi limitărilor impuse cu de la sine putere, la umbra şi nicidecum în lumina legalităţii, pluralismului politic. Preşedintele Băsescu supune partidele din opoziţie unei sistematice şi eficiente canonade, caricaturizându-i liderii ori antrenându-le în dispute de o stingheritor de redusă anvergură (moţiuni simple sau de cenzură fără şanse, reacţii verbale belicoase, proiecte alternative ce sucombă sub tăvălugul puterii). Clădită pe un egocentrism călăuzit de calcule politice drapate în misiuni cu caracter excepţional şi în interesul naţiunii, puterea discreţionară a preşedintelui Băsescu invocă pretinse urgenţe ale societăţii pentru a rezolva, în fapt, calculele agendei sale personale. Tam-nisam, vinerea trecută, preşedintele Băsescu a anunţat într-o conferinţă de presă că România trebuie numaidecât să treacă la o altă împărţire administrativ-teritorială. Pentru ce trebuia ca tocmai preşedintele, susţinut cu aceeaşi precipitare de premierul Emil Boc, dar fără consultarea indispensabilă a UDMR, să iasă public cu această somaţie ultimativă? Simplu: pentru a dilua mesajul Opoziţiei, care, a doua zi, în faţa a circa 5.000 de persoane, prezenta propriul plan de reorganizare teritorială a României. Autoritarismul regimului Băsescu legitimează asemenea trucuri prin al căror populism se încearcă specularea credulităţii unei părţi a populaţiei. Voi reveni asupra acestui subiect. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite