Diplomaţia singurătăţii dobândite

Daţi-mi o proastă politică internă şi vă dau o proastă politică externă - cam aşa ar putea fi definite, într-o parafrază la celebra zicere a lui Nicolae Titulescu, mişcările României pe fronturile diplomatice în 2010, când incoerenţa şi absenţa unei minime perspective au trasat direcţiile politicii externe.

Vorbim de un domeniu arendat de preşedintele Traian Băsescu şi condus în stilul său în mod natural lipsit de abilităţi diplomatice. As al combinaţiilor prodigioase în politica internă, dl Băsescu s-a simţit stingher mai ales în relaţionarea cu diplomaţii influente, pe care a încercat să le atragă în dialoguri personalizate şi cu mize punctuale, vizând doar probleme presante pentru România. Praful şi pulberea s-au ales din axa Bucureşti-Londra-Washington. Parteneriatul strategic cu Statele Unite s-a golit de substanţă, deşi s-ar fi putut găsi puncte de suport măcar pentru conservarea parţială a acumulărilor pozitive din perioada Administraţiilor Clinton şi Bush. Bucureştiul a tratat Parisul şi Berlinul ca pe nişte cancelarii adjudecate pentru veşnicie, ale căror avertismente explicite şi repetate le-a recepţionat inadmisibil de superficial. Va fi surprins acest comportament nevrotic legat de dificultăţile de aderare la spaţiul Schengen mai ales pentru că autorităţilor de la Bucureşti li se acordase un răgaz generos pentru o replică integră la criticile privind minoritatea rromilor, discutabila transparenţă a licitaţiilor publice, endemizarea corupţiei la vârfurile puterii, echivocurile persistente din justiţie. Relaţiile cu Federaţia Rusă şi Ucraina se menţin îngheţate. Serbia nu intră în cărţile diplomaţiei româneşti care pune la colţ unul dintre aliaţii săi tradiţionali, excesiv penalizat în pofida unor recunoscute progrese democratice în epoca post-Miloşevici. Cu Ungaria şi Bulgaria avem raporturi standardizate de normele UE şi ale NATO. Ne duşmănim până şi cu Marea Neagră devenită, potrivit preşedintelui Băsescu, doar un „lac rusesc". Mai rămân fraţii de peste Prut, ajutaţi în fel şi chip, dar mai mult pe sub masă. Largheţea acordării cetăţeniei române pentru cetăţenii Republicii Moldova delegitimează frontierele convenite cu UE, bruscând încă o dată harta Uniunii, cu aceleaşi efecte păguboase pentru România. S-ar fi aşteptat de la diplomaţia românească un supliment de supleţe şi creativitate într-un context larg în care mesajele de forţă ale Bucureştiului au fost năzuroase şi, pe alocuri, infidele angajamentelor luate la intrarea în club.