Contemporanii lui Ceauşescu

Exhumarea lui Nicolae şi a Elenei Ceauşescu a trezit din somnul cel de moarte şi câţiva zombi ai ceauşismului redivivus.

Oricât de aspru e traiul în tranziţie, mai ales în orizontul morganatic al crizei actuale, a rămâne încremenit în nostalgia după regimul Ceauşescu mi se pare totuşi o negaţie abuzivă a metamorfozelor pozitive din societatea postcomunistă. Peste ce fel de „mai bine" am da teleportându-ne în comunism? Am găsi, desigur, scăunelele aşezate pe la 3-4 dimineaţa pentru a ţine rândul la cozile la lapte. Curentul şi apa caldă ar fi raţionalizate. Ne-am încălzi iarna de la ochiurile aragazului. Mai complicat era prin provincie, unde la cooperativă primeai gaz lampant dacă aduceai de acasă şi nişte ouă. Şi mai veneau copiii la şcoală cu sticle, borcane, săculeţi cu frunze de dud. Cozile la butelii? Câte femei vor fi murit, vor fi rămas mutilate sau vor fi trăind cu spaima puşcăriei prin aplicarea Decretului antiavort nr. 770/1966?

Provoacă diverse nevroze televiziunile de astăzi. Vă mai amintiţi cele două ore pe zi de osanale la televizoarele alb-negru? Sau frenezia montării antenelor cu care „se prindeau" bulgarii? Acum, oricine, oricând, oriunde poate spune orice. Atunci aveam interdicţie la opinii.

Sinceritatea era vegheată de telefoane ascultate, de microfoane plasate prin case, de prieteni aflaţi în solda Securităţii. Nici nu realizam ce boală grea era dedublarea şi constrângerea de a trăi vieţi paralele - în adevăr şi în minciuna depăşirilor de plan, a recoltelor halucinante, a proslăvirii Geniului Carpaţilor şi a savantei de renume mondial care, în timp ce ne ghiorţăiau maţele, exclama furioasă: „Nu se mai satură viermii..." Practicile agricole ale elevilor şi ale studenţilor? Le-am uitat şi pe ele?

Dar creveţii vietnamezi Chung-Huă, bomboanele CIP şi borcanele cu vrejuri de spanac? Dar „fraţii Petreuş" (un pachet cu doi pui rahitici) sau „adidaşii" (copitele de porc)? Doare şomajul. Şomerul de atunci era un potenţial „parazit social" numai bun pentru a încasa, dacă nu câteva luni de închisoare, măcar un sejur cu bătăi prin aresturile Miliţiei. E scumpă benzina? Atunci „se dădea" cu ţârâita şi circulai cu maşina un weekend da, un weekend ba. Teama îţi intra în oase. Teama că puteai fi săltat de pe stradă. Pentru o reclamaţie pe Legea 18. Pentru o maşină de scris nedeclarată. Pentru un părinte care a făcut detenţie politică. Pentru absolut orice. Era „mai bine" atunci? Îmi scapă mie ceva?