Băsescu şi terapia prin râs

Suntem sub vremuri.

Şuieră ca un curent de aer rece, siberian, păsăreasca experţilor ale căror scenarii bagă în sperieţi. Nu ştiam că avem atâţia specialişti în criză şi mă înfioară apetitul acestor gurmanzi în debitarea de veşti proaste. Finanţişti versaţi şi telelei aflaţi în treabă jubilează imaginând catastrofe. Sunt aşii inducerii de panică fascinaţi de construcţia în sine a mesajelor negative, dar insensibili la efectele recepţiei acestora. Asistăm la naşterea unei noi rase de monştri ai tranziţiei: e vorba de hoardele de comunicatori în masă ce îşi savurează discursul în medii virtuale, fără a realiza însă că, dincolo de ecran, la primire, nu se află jocuri cu ninja sângeroşi, ci cetăţeni în carne şi oase înspăimântaţi de măcelurile ce li se pregătesc. Bieţi cetăţeni doar curioşi să afle pe ce lume trăiesc sunt convocaţi pe „chat"-uri naţionale unde, amuţiţi de monologul furnizorilor de prezumţii apocaliptice, fac îngrozite figuraţii. Cum semnalizează o stare critică un lider atent ca, la celălalt capăt al firului, informaţia să fie transmisă corect şi pe un ton ce să ţină seama şi de profunzimile şi sinuozităţile psihologiei colective? Un exemplu este preşedintele Băsescu, care, în numeroase momente de la apariţia crizei, hăhăie neîntrerupt chiar dacă ori mai ales când temele abordate ar presupune o naturală îngrijorare. Dl Băsescu s-a obişnuit să prezinte orizonturi întunecate numai cu gura până la urechi. La Bruxelles râde întruna. Orice poză de grup a Consiliului European include obligatoriu şi o figură în plin acces de veselie: e preşedintele României. Primele ciuntiri de salarii, îngheţări de pensii, disponibilizări etc. au fost comunicate într-o conferinţă de presă de un Traian Băsescu afişând o excentrică bună dispoziţie. Avea să fie îmbărbătat, cu aceeaşi exuberantă cruzime, de consilierul Vass: „Suntem nişte tâmpiţi dacă nu tăiem!" Alt exemplu: Elsa Fornero, ministrul italian al Muncii şi al Politicilor Sociale, care, recent, îşi găsea greu cuvintele prezentând câteva dintre măsurile de austeritate adoptate de Guvernul Monti. Gâtuită de emoţie, şi-a cerut scuze pensionarilor. N-a putut pronunţa până la sfârşit cuvântul „sacrificiu" pentru că a podidit-o plânsul. Plânsul discret, de  compătimire şi solidaritate din partea unui politician ruşinat de neputinţa lui. În contrast - dubioasa expansivitate a celuilalt lider din al cărui comportament s-ar putea discerne o unică lecţie: aceea de supravieţuire a crizei experimentând terapia prin râs.

Radu Călin Cristea este analist politic şi scrie pentru ''Adevărul''