2010: spaime, decepţii, nostalgii

Se încheie un an nătâng şi încâlcit. Democraţia românească s-a comprimat în definiţii de criză, incomplete şi adesea stânjenitoare, în care drepturi oarecum de la natură ale omului au pâlpâit în variante minimaliste, de supravieţuire.

Guvernanţii au gândit mai mult cu mintea altora, acceptând ca zarurile să fie aruncate prin politicile economico-fiscale ale FMI. A fost redus numărul bugetarilor, într-un proces inevitabil, dar marcat de destulă cruzime în condiţiile unei pieţe alternative a muncii ca şi inexistente. Niciuna din prognozele economice proclamate mesianic de politicienii puterii pentru 2010 nu s-a confirmat, aşa încât n-aş miza pe pronosticurile aceloraşi pentru anul viitor. Statul de drept s-a clătinat serios, în linia aceloraşi paradoxale involuţii democratice despre care a mai scris şi subsemnatul.

Cea mai gravă mi s-a părut alienarea instituţiei Parlamentului. Nici în trecutul lugubru al „patrulaterului roşu" Legislativul n-a fost teatrul atâtor alarmante anomalii. Trucarea (fără consecinţe!) a votului în văzul lumii şi sub directa îndrumare a Robertei Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, rămâne un episod memorabil pentru decadenţa fără precedent a Parlamentului. PDL îşi plăteşte aliaţii din arcul majoritar cu bani peşin, o proaspătă dovadă fiind sumele consistente alocate de la buget UDMR, dar şi Uniunii Bulgare din Banat ori Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani. Parlamentul a devenit spaţiul unor manevre de rutină: Guvernul îşi impune legile prin ordonanţe de urgenţă pe care Opoziţia le tamponează uşor cu moţiuni de cenzură, de obicei după un ocol formal pe la Curtea Constituţională.

Justiţia a dezamăgit prin aroganţă stupidă şi barajul spontan ridicat în faţa înfiripărilor de reformă. Corupţia la cele mai înalte vârfuri ale puterii îşi păstrează caracterul endemic, iar baronii locali ai PDL i-au depăşit în rapacitate pe predecesorii lor din epoca Năstase. Preşedintele Traian Băsescu ţine strâns cârma tuturor deciziilor cu impact dintre care cele mai multe nu se regăsesc în fişa postului de la Cotroceni. Şefului statului îi este, în primul rând, imputabilă o politică externă inabilă, umorală şi fără orizont. Acţiunile Opoziţiei au fost limitate atât de serviciul monopolist al Puterii, cât şi de acroşaje interne trădând infantilism politic. 2010 poate fi şters fără regrete din istorie. A adus spaime, abuzuri şi stricăciuni sufleteşti. Să ne urăm ca 2011 să fie altfel, adică, prin deducţie logică, mai bun.

La Mulţi Ani!