Tăiem frunza la brand

Patriotismul nostru plângăcios ne ţine loc de marketing şi de branding.     

Vara asta am avut ce ronţăi: frunza din aşa-numita identitate vizuală a brandului turistic al României. Pentru că toţi ne pricepem la turism şi la branding ne-am năpustit asupra bietei frunze. Pe televiziunile noastre de ştiri şi în ziare am văzut lideri de opinie care îşi dădeau cu părerea fără să aibă habar ce este un brand, ziarişti nervoşi care cereau ca logo-ul să fie supus dezbaterilor publice şi politicieni buimaci. Ne-au tocat frunza şi ne-au dat-o la ronţăit. Ca de obicei, au lipsit specialiştii în comunicare. Cei câţiva care au fost invitaţi în studiouri, după ce au apucat să spună două fraze, au fost expediaţi de parcă ar fi avut ciumă. Presa nu are răbdare cu aceşti indivizi plictisitori.

În locul discuţiilor aplicate, din care să înţelegem cum se construieşte un brand turistic, frunza asta a fost un bun pretext de răfuială. Dai în frunză, dai în brand! Dai în brand, dai în Udrea! (Nici dânsa nu ştie ce-i un brand.) Dai în Udrea, dai în Băsescu! Obiectiv atins.

În orice dezbatere publică trebuie să dai cu parul şi să arunci cu rahat. Altfel, n-ai loc la masă. Apropo de rahat... Într-o „şezătoare" de la „Ora de foc" (Realitatea TV), în care ­s-au „bătut câmpii" brandului, Mircea Diaconu, senator PNL, a ajuns la concluzia că „suntem robii frunzei". Politicianul ar fi preferat alte lucruri în locul acestei frunze: „Sufăr că rahatul românesc nu este atât de branduit. Pentru că rahatul românesc este infinit mai bun decât rahatul turcesc". Ce ironie de doi lei! (Şi când te gândeşti că mari regizori - Lucian Pintilie, Liviu Ciulei, Dan Piţa sau Alexandru Tatos - l-au distribuit pe Diaconu în filme şi spectacole memorabile. Actorul şi-a făcut rolurile, dar omul n-a învăţat nimic din întâlniri spirituale cu aceste conştiinţe.) De la politicieni ca Mircea Diaconu nu avem nimic de învăţat, nici despre brand, nici despre România. Poate ceva despre arta de a arunca cu rahat... românesc.

Aşa cum s-a născut (cu o licitaţie chinuită, sub umbrela unui ministru nepriceput şi însoţit de dezbateri de rahat), brandul nostru turistic este sortit pieirii. N-am învăţat ceva din eşecurile „România mereu surprinzătoare", „Fabulous spirit" sau „Land of choice". În fond, toate aceste acţiuni au fost nişte campanii de prăduială a banilor.

Nu facem niciun efort să îmbunătăţim calitatea „grădinii din Carpaţi". Pretindem că suntem specialişti în... România, iar patriotismul nostru plângăcios ne ţine loc de marketing şi de branding.

Produsul „România" este uitat într-un colţ de magazie şi n-are şanse să fie aşezat pe rafturile magazinelor, la înălţimea privirilor clienţilor. Preferăm să tocăm o biată frunză. La iarnă, înglodaţi în datorii şi cu gigacaloria mai scumpă cu 30%, nici frunze nu vom mai avea de ronţăit în ţara pe care Papa Ioan Paul al II-lea a numit-o, în 1999, „Grădina Maicii Domnului".