Şepci şi pălării

Romanul «Geamantanul» de Serghei Dovlatov este scris cu umor cinic, fără patimă şi fără ură.

Am constatat că de ceva vreme există o pasiune teribilă a presei noastre de a descoperi amănunte „inedite" din viaţa lui Nicolae Ceauşescu. Toate mi se par nişte futilităţi: că a fost homosexual, că a fost un elev premiant, că se hârjonea cu Elena pe unde apuca... Am şi eu o futilitate de acest gen!

Am citit romanul „Geamantanul" de Serghei Dovlatov, apărut la Editura Humanitas, în traducerea doamnei Margareta Şipoş. Mi-a plăcut. Un roman scris cu umor cinic, fără patimă şi fără ură.

Dar ceva din această carte mă frământă. Personajul principal, ajuns ucenic într-o echipă de cioplitori din Leningrad, povesteşte la un moment dat că, în anii '70, sculptorii sovietici aveau multe comenzi, aproape „inepuizabile". Oraşele Uniunii Sovietice erau pline de statuile lui Lenin şi Karl Marx. În piaţa centrală a unui orăşel, spune personajul, a fost inaugurat un monument închinat lui Lenin. „Era înfăţişat în cunoscuta postură de turist, pe şosea, făcând autostopul", notează cu ironie personajul (un alter-ego al scriitorului, care în 1978 emigrează în SUA). Când statuia a fost dezvelită, oamenii au început să râdă. Un singur om nu a râs: sculptorul statuii. El îi sculptase două şepci lui Lenin, una pe cap, alta strânsă în pumn. Activiştii de partid au acoperit repede statuia şi, în cursul nopţii, sculptorul a eliminat şapca în plus. A doua zi dimineaţă, Lenin arăta calea spre viitorul luminos al omenirii, cu o singură şapcă.

Fragmentul lui Serghei Dovlatov mi-a amintit de întâmplarea în care Nicolae Ceauşescu a apărut într-o poză din „Scînteia", prelucrată şi scăpată de „organele de partid", la sfârşitul anilor '80, cu două pălării: una în mână şi una pe cap. Mai mult, anecdota (sau legenda?) a fost recreată în filmul „Amintiri din Epoca de Aur" de Cristian Mungiu.

Acest lucru nu-mi dă pace să dorm: cum de aceeaşi întâmplare hilară a avut loc şi la statuia lui Lenin (şapca) şi în fotografia lui Ceauşescu (pălăria). Cum? Serghei Dovlatov a publicat romanul „Geamantanul" în 1986, în Statele Unite, cu cel puţin doi ani înainte să apară fotografia buclucaşă. Aşadar, scriitorul rus nu avea cum să se inspire de poza lui Ceauşescu! Mai mult ca sigur, Dovlatov s-a inspirat din realitatea sovietică. (Nu am cum să-i scriu autorului un mail pentru că s-a prăpădit în 1990.) Sau cei care au pus la cale fotografia lui Ceauşescu s-au inspirat din fragmentul lui Dovlatov? Bine, dar asta înseamnă să fi citit romanul care abia apăruse, cum spuneam, în Statele Unite! Să fi fost mâna KGB-ului? Sau Securitatea i-a făcut-o lui Ceauşescu? Sau Mosadul? Simt că mă pierd în tot felul de supoziţii şi că am intrat pe un teren controlat de Grigore Cartianu şi de Alex Mihai Stoenescu, „doctori" în conspiraţii, manipulări şi revoluţii.

Înclin să cred că nu există explicaţii logice pentru cele două întâmplări atât de asemănătoare. Pur şi simplu comunismul a născut monştri şi multe slugi zeloase care, din buimăceală, au cioplit şepci şi au plastografiat pălării. 

Petre Barbu este senior editor "Adevărul".