De ce?

De fiecare dată, miza unei polemici în România este ascunsă marelui public.

Polemica dintre Andrei Pleşu şi Dinu Patriciu, care a ţinut trează, săptămâna trecută, lumea intelectualităţii româneşti, mi-a stârnit câteva nedumeriri. Pentru că nu am forţa de investigaţie jurnalistică dovedită de Grigore Cartianu în cele două cărţi despre evenimentele din decembrie '89, n-am putut să răspund la întrebările care mă frământă. Totuşi, profit de angajamentul redactorului-şef Grigore Cartianu, potrivit căruia „«Adevărul» va rămâne un ziar deschis, o tribună a dezbaterii de idei" (vezi editorialul „Contra-anti-melancolii"), pentru a-mi exprima următoarele întrebări.

De ce Dinu Patriciu nu i-a pomenit numele lui Gabriel Liiceanu (în editorialul „Turma şi iertarea"), preferând să-l numească „filosofeanul" care „s-a sculat ca şi coada vacii"? De ce? Ca să priceapă şi cititorii ziarului „Adevărul" din Ţăndărei sau Tecuci despre cine este vorba! Sau editorialul său s-a adresat unui public iniţiat? Sau i-a fost frică să-i dea numele? De ce? Că doar nu mai există cenzură comunistă!   

De ce Andrei Pleşu l-a „domnit" pe Dinu Patriciu în prima parte a editorialului său („Melancolii"), apoi, spre final, l-a tutuit? De ce a procedat la fel şi Dinu Patriciu, trecând de la „domnul Pleşu" la „dragă Andrei" („Anti-melancolii"). Sunt vechi prieteni? Asta nu pricep! Şi apropo de prieteni, de ce Andrei Pleşu nu i-a numit pe oamenii din jurul lui Patriciu „faţă de care, în toate privinţele, Liiceanu e un înger"? Ca să avem termen de comparaţie! Că doar i-a spus deschis lui Patriciu: „am văzut oameni în jurul tău..."! Şi lui Pleşu i-a fost frică? Sau n-a mai avut spaţiu tipografic?

Alt mister: Ce le-o fi spus „tânărul filosof" Andrei Pleşu, în urmă cu 35 de ani, celor trei tineri arhitecţi (printre care se număra şi Dinu Patriciu) despre „semnele şi simbolurile religiilor asiatice"? Pentru că ei s-au întâlnit cu Pleşu ca să-şi aşeze „mai temeinic desenele în gânduri". Ce le-o fi zis? I-a „aşezat în gânduri"? Şi până la urmă, cei trei au câştigat concursul internaţional pentru care se pregăteau? Era bine să fi spus Dinu Patriciu cum s-a terminat acea întâlnire şi ce semnificaţie are în prezent. Sunt sigur că cititorii ziarului „Adevărul" din Ţăndărei şi Tecuci au rămas cu ochii în soare!   

Şi câteva întrebări generale: De ce polemicile din societatea românească se poartă în jurul percepţiilor, umorilor şi a vorbelor aruncate la plesneală? De ce toate controversele seamănă cu nişte cafteli, în care adversarul trebuie umilit, lovit, doborât, lichidat? Altul la rând! Asta, în timp ce grupul de interese sau gaşca aplaudă, iar oamenii obişnuiţi nu înţeleg ce se întâmplă şi constată doar cine a dat şi cine a încasat, cine a fost scuipat şi cine s-a şters de flegmă. De ce miza unei polemici în România este ascunsă marelui public, iar argumentele combatanţilor sunt, de obicei, pline de aluzii, de subînţelesuri şi departe de chestiune? De ce nu se discută la obiect, pe texte, pe cărţi, pe idei, pe „marfa clientului"? De ce?