Câteva modele de succes

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este bine să nu gândeşti. Doar să execuţi. Aşa ai asigurată o pâine albă în societatea românească.

Este bine să fii obedient, supus, pupincurist, bârfitor, oportunist, să dai din cap aprobator când trebuie, să zâmbeşti ipocrit, să nu te pună dracu' să critici ca „proasta'n târg", să dai cu periuţa, să mimezi implicarea, să vorbeşti numai ca să te auzi că spui ceva, să dictezi cu entuziasm „şeful a zis că..." sau „şeful vrea să faceţi asta...", să taci şi să înghiţi ce ţi se toarnă pe gât. Să ai tupeu cât cuprinde, dar, atenţie!, să nu fii rebel. Este bine să nu gândeşti. Doar să execuţi. Aşa ai asigurată o pâine (albă) în firma în care lucrezi, în echipă, în colectiv, în societatea românească.

Este bine să-l imiţi pe şef în faţa colegilor de acelaşi rang cu tine şi, mai cu seamă, a subalternilor. Să-i imiţi gesturile, să-i repeţi cuvintele, înjurăturile, vorbele de duh, frazele aşa-zis memorabile, să te răsteşti ca el, să repeţi bancurile pe care el ţi le-a spus (şi tu ai râs) şi să fii atent cine dintre amploiaţii tăi se prăpădeşte de râs şi cine are mutra schimonosită de grimase. Să nu te enerveze cei care, toată ziua, se prefac că muncesc. Ei ştiu de ce „o freacă". Să-ţi fereşti spatele, ai grijă!, pentru că cineva e pregătit să‑ţi vâre cuţitul, să te sape, să te scuipe.  

Toate calităţile şi valorile văzute şi verificate la şefii tăi trebuie împărtăşite, promovate şi diseminate. Astfel, îţi vei putea exercita puterea. Chiar dacă eşti o mediocritate, o nulitate, un întreţinut, o pacoste, o catastrofă, vor fi destui care să te recunoască şi să te laude în şedinţe, în ziare, la televizor, la convenţii sau congrese drept un muncitor, un talent, un om de nădejde, o capacitate, un profesionist, o valoare!

Cu valorile ai, într-adevăr, o problemă. Valorile din România stau pe tuşă. Fie n-au pile sau rubedenii bine înfipte, care să le bage în cap că interesele partidului, ale firmei, ale cercului de relaţii contează în primul rând, fie şi-au băgat picioarele şi s-au cărat din ţară. E bine să ţii valorile departe de treburile tale, să nu le dai de lucru, să le marginalizezi sau să le dai senzaţia că fac ceva important pentru companie, pentru partid, pentru ţară. Să le dai doar iluzia. Şi din când în când, merită să-i critici, să-i bagi în noroi, să-i împroşti cu rahat, să le arăţi muşchii tăi umflaţi de steroizi, să-i umileşti, să-ţi bage minţile în cap, valorile dracului!

Şi când vei simţi că osteneala te doboară, e bine să mai pui şi mâna pe o carte. De exemplu, „Suflete moarte" de N.V. Gogol. O carte care o să te distreze. La câte „suflete moarte" (şi mutilate) vei găsi acolo, viaţa ta de mediocritate parvenită o să şi se pară floare la ureche. Şi când vei afla că Gogol şi-a ars manuscrisul celui de-al doilea volum din „Suflete moarte", ai să-l consideri pe autor cel puţin un scrântit. Sau poate că Gogol s-a speriat de hidoşenia lumii pe care o zugrăvise şi n-a mai putut s-o îndure? Dar nu-ţi bate capul, viaţa e frumoasă, citeşte-nainte! 

Opinii

Mai multe de la Petre Barbu


Ultimele știri
Cele mai citite