Spre fascism, în zbor?

Tinerii care azi vânează derbedei, mâine îşi vor vâna adversarii politici.

Se vor împlini curând 70 de ani de la moartea savantului Nicolae Iorga, ucis de un comando legionar în noaptea de 26/27 noiembrie 1940. Istoricii dau răspunsuri diferite la întrebarea dacă guvernul şi, mai cu seamă „conducătorul statului", mareşalul Antonescu, erau sau nu la curent cu ceea ce i se pregătea marelui istoric. Un amplu documentar legat de această controversă puteţi citi în numărul din noiembrie al revistei „Historia". Un lucru e clar: în regimurile dictatoriale, crima politică e cel puţin inevitabilă atunci când nu este dictată direct de putere.

Extrem de promiţătoare la mijlocul anilor '20 - reforma agrară, constituţie democratică, vot universal -, democraţia românească se prăbuşise de mai bine de doi ani. Cauzele pot fi îndelung discutate. Cert este că, în toată această perioadă, legionarii reprezentau steaua politică în ascensiune, pe fondul unui şir întreg de crime, în care ei au fost când călăi, când victime. Şi mai există o certitudine: prăbuşirea sistemului democratic a marcat intrarea ţării într-o noapte totalitară ce avea să se întindă pe parcursul unei jumătăţi de secol. Aproape o viaţă de om trăită fără putinţa exercitării unor drepturi fundamentale, la cheremul puterii politice sau mai degrabă al reprezentanţilor ei mai mari sau mai mici - asta nu are cum să nu lase urme într-o societate.

Semnificaţiile crimei de acum 70 de ani sunt astăzi mai evidente decât oricând. Întocmai ca la apusul democraţiei interbelice, încrederea oamenilor în stat şi în instituţiile sale, în proceduri, în parlament şi în sistemul de partide se află la cota de avarie. Sunt căutate febril soluţiile de forţă, oamenii providenţiali. Şi iată că în această atmosferă de nemulţumire crescândă, grupuri de tineri din Noua Dreaptă încep să patruleze pe străzi pentru asigurarea ordinii, amintind astfel de zorii fascismului. Să nu-i blamăm pe ei înainte de a constata vulnerabilitatea unui stat ce ajunge să le vegheze carierele şi să-i înalţe în funcţii pe unii ca Fătuloiu sau Şoric, de exemplu. Un stat care îşi abandonează cetăţenii în numele unei reforme nevăzute de nimeni. Asta să fie democraţia? - mulţi se vor întreba. Un asemenea stat bolnav generează reacţii politice la fel de bolnave.

Să nu ne facem iluzii. Tinerii care azi vânează derbedeii de pe stradă, mâine îi vor vâna pe cei de o altă orientare sexuală, pe cei cu o altă culoare a pielii, pe cei de o altă etnie sau de o altă religie. Poimâine îşi vor vâna adversarii politici, reali sau imaginari, precum odinioară legionarii pe Nicolae Iorga. România şi Europa au mai văzut acest film cu final oribil. Dacă aş fi un înalt reprezentant al acestui stat numit România, m-aş îngrozi de ceea ce am lăsat în urmă. Dar, oare, lor le pasă?

"Dacă aş fi un înalt reprezentant al acestui stat, m-aş îngrozi."