Sclavi la rochiţa prinţesei

Rămânem competitivi doar prin micimea salariilor, ne mulţumim cu puţin.

Rochia de 200 de euro purtată de Kate Middleton, Ducesa de Cambridge, la întâlnirea cu Michelle Obama, a fost fabricată în România, scrie „Daily Mail". Ce veste bună pentru provincialismul nostru! Facem pasiune pentru un tenor amator care câştigă un concurs de televiziune în Spania, ne mândrim cu românca de la Hollywood care le face unghiile vedetelor, ne agităm pentru concursuri de mâna a doua gen Eurovision. Perdanţi ai mizelor mari, ne consolăm în universul mic, de mahala. Doar că muncitorii care au lucrat la rochia ce a făcut înconjurul lumii primesc un euro pe oră pentru prestaţia lor.

Am discutat nu demult cu responsabilul pentru fondurile europene din Guvernul Valoniei. Regiunea belgiană de limbă franceză seamănă întrucâtva cu anumite părţi din România. Zonă minieră şi de industrie metalurgică, a decăzut puternic în anii '80. În unele oraşe, precum Charleroi, rata şomajului trece şi azi de 20 la sută.

Regiunea atrage însă cu succes fonduri europene. Le investeşte în centre de cercetare pentru aplicaţii industriale, proiecte de ecologizare, turism şi - atenţie! - în şcoli, universităţi, spitale, cultură, centre sportive şi de recreere. Nu întâmplător, Opera din Liege este într-un amplu proces de renovare, Mons va fi capitală culturală europeană în 2015, Liege candidează la organizarea Expoziţiei mondiale din 2017. Toate aceste investiţii sunt susţinute de Comitetul pentru dezvoltare industrială al regiunii. Când îmi observă mirarea, Carl Lukalu, care stă în funcţie de 12 ani, sub trei guverne, se explică: „Investiţiile nu vin în zone decăzute. Specialiştii au nevoie de educaţie pentru copiii lor, vor oraşe frumoase, cu o bogată ofertă culturală, sportivă şi turistică, vor spitale de calitate". Îi spun că, la noi, se spune că investiţiile se atrag cu facilităţi fiscale. Îmi răspunde că, după opinia lui şi a guvernului său, „dumpingul social" nu aduce dezvoltare.

În România, peste 250 de medici pleacă în fiecare lună din ţară. Şcolile şi spitalele decad sau se închid, pentru cultură şi sport nu sunt bani. Ne amăgim cu ieşirea din recesiune, dar suntem orbi, nu vedem că rămânem competitivi doar prin micimea salariilor, prin faptul că ne mulţumim cu puţin. Ni se pare că l-am prins pe Dumnezeu de un picior atunci când rochia unei prinţese vine din România, când asamblăm produse low cost. Dar nu ne întrebăm: ce se întâmplă cu copiii femeilor din fabrică, plătite cât să nu moară de foame? De unde educaţie şi cultură pentru ei şi, în final, de unde investiţii de secol XXI, aducătoare de bogăţie?

Să extindem experienţa fabricii de rochiţe în întreaga Românie şi vom avea modelul perfect al sărăciei perpetuate. În niciun caz să nu ne mândrim cu asta! Ci, pur şi simplu, să căutăm altă cale.

"Ce se întâmplă cu copiii femeilor din fabrică, plătite cât să nu moară de foame? "