Votaţi-l pe Păcală!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Regizorul Geo Saizescu „i-a păcălit" în acest weekend pe câţiva actori, regizori, scriitori şi artişti plastici să vină la Casa Universitarilor din Bucureşti pentru a le acorda Premiile Naţionale  de Umor.

În ciuda crizei economice, sociale şi morale care traversează România în această perioadă, maestrul Geo Saizescu şi-a păstrat atât umorul cât şi optimistul şi a reuşit să organizeze o nouă ediţie, a XII-a, a acestor premii acordate de Societatea Umoristică Păcală şi Revista „Harababura". Mi-am dat seama că Păcală, acest hâtru al vieţii, un personaj care dă mereu de necazuri, dar pe care le depăşeşte cu zâmbetul pe buze, un maestru în a face haz de necaz ar trebui să fie brandul nostru de ţară. Nu Dracula sau Grădina Carpaţilor. În timp ce premiaţii urcau pe scenă şi îşi luau diplomele, mă gândeam că ar fi interesant dacă anul viitor ar fi premiaţi şi politicienii noştri pentru umorul de care dau dovadă, exact ca Păcală, chiar şi atunci când dau cu oiştea-n gard. De exemplu, premiul „Păcală se întoarce" ar putea merge la premierul României care a anunţat că bugetul de anul viitor este caracterizat de prudenţă, responsabilitate, investiţii şi locuri de muncă. Asta deşi avem 45.000 de proiecte publice neprioritizate, deşi investim în săli de sport, locuri de joacă ultramoderne plasate în sate fără utilităţi publice şi în săli de sport de milioane de euro, în comune unde media de vârstă este de 60 de ani. Deşi investiţiile, ca pondere în PIB în standarde ESA, au scăzut de la 6,6% în 2008 la 1,5% în 2011. Deşi, tot din 2008, România a pierdut  650.000 de locuri de muncă (de la 4,83 milioane de angajaţi, la 4,18 milioane, în prezent). Are umor, premierul, recunosc! Premiul „Păcală ca un Leu" ar trebui să-l primească, fără doar şi poate, guvernatorul Băncii Naţionale. Din mai multe motive: pentru că a luptat cu inflaţia cu zâmbetul pe buze. Pentru măsurile inteligente pe care le-a luat în sistemul bancar românesc măturat de criză şi pentru optimismul său fără margini şi fără argumente în ceea ce priveşte adoptarea monedei euro în 2015. Acest premiu, însă, ar trebui să i se acorde peste câţiva ani, atunci când moneda unică s-ar putea să nu mai existe. Premiul „Păcălit de criză" ar trebui să meargă la Preşedinte! A condus România prin valurile recesiunii ca un adevărat comandant, s-a luptat cu balaurii mărilor şi i-a băgat cu capul la fund câte 29 de zile, a stârpit corupţia din structurile statului şi evaziunea fiscală şi... a zâmbit. Mereu a ştiut să zâmbească, chiar şi atunci când anunţa că România nu va fi afectată de criză şi că pensiile, salariile şi nivelul de trai vor creşte în România precum cotele apelor la inundaţii. Păcală este printre noi, în noi, şi doar cu ajutorul lui vom trece peste necazuri. Votaţi Păcală! 

Ovidiu Marincea este redactor-şef adjunct ediţii locale ''Adevărul''

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite