Spovedanie online

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Urăsc iepuraşul de Paşte, promoţiile, spoturile publicitare agresive, emisiunile TV deşănţate, întregul marketing făcut în jurul Învierii.

Îmi place teribil de mult filmul „Iisus din Nazaret“, în regia lui Franco Zeffirelli.Mă uit la filmul ăsta în fiecare an, în săptămâna de dinainte de Paşte. Acum, că se dă cu ziarul „Adevărul", mi-am luat toate DVD-urile (le-am plătit, pe cuvânt!) şi nu mai sunt nevoit să mă uit pe caseta mea video, veche şi care se vede cu purici. Iubesc slujbele de seară care se ţin la biserici în această săptămână. Iubesc grupurile de copii de la sate care vin la Denii cu lumânări în mână. Iubesc muzica bizantină.

Iubesc băbuţele care vopsesc ouăle în Joia Mare cu zeamă din coji de ceapă şi apoi, în dimineaţa Învierii, merg la cimitir să tămâieze mormintele rudelor. Iubesc preoţii care au răbdare să-i asculte pe toţi cei care vin la ei şi care dau speranţă celor deznădăjduiţi. Sunetul clopotelor, luminiţele din cimitirele satelor, lumina de pe chipurile românilor curaţi, salutul „Hristos a-nviat!", bunacuviinţă...

Urăsc, în schimb, iepuraşul de Paşte, promoţiile, spoturile publicitare agresive, emisiunile TV deşănţate, întregul marketing făcut în jurul Învierii lui Hristos. Urăsc tarabele pline de ouă de plastic pe care sunt lipite abţibilduri cu Iisus, lumânările îmbrăcate în plastic roşu care se vând la gurile de metrou, aglomeraţia din hipermarketuri prilejuită de... Înviere. Urăsc traficul din Bucureşti din Săptămâna Patimilor, când toată lumea e grăbită, nervoasă şi pornită spre a face rău. Urăsc SMS-urile de Paşte care încep cu „Fie ca lumina Învierii să vă călăuzească..."

Urăsc cluburile care organizează petreceri de Paşte cu titluri de genul „Noaptea iepuraşului sexy". Urăsc salutul „Paşte Fericit". Urăsc politicienii care-şi fac cruci deşănţate în lumina camerelor de luat vederi în noaptea de Înviere, pe la diferite biserici. Grătarele cu mici şi carne de miel care sfârâie în pădurile din jurul Capitalei şi în urma cărora rămân tone de gunoaie. Mucurile de ţigară din curţile bisericilor din dimineaţa Învierii, îmbulzeala pentru a prinde Lumină direct de la preot, urmată de sudalme şi îmbrâceli. Preoţii care în cuvântarea lor din noaptea Paştilor mulţumesc primarului, partidului etc. În această săptămână voi încerca să mă gândesc la tot ce iubesc şi deloc la ce mă deranjează. Poate voi reuşi.


Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite