După cinci ani, cine este vinovat?

Cum arată România la cinci ani după aderarea la Uniunea Europeană?

S-a schimbat ceva în viaţa noastră, la nivelul clasei politice sau la nivelul de trai? Răspuns final: nu! Situaţia economică a României este dezastruoasă, după cinci ani de la aderare. Suntem în continuare pe ultimul loc în Europa la toate capitolele: nivel de trai, salarii, investiţii străine, absorbţia fondurilor europene, număr de kilometri de autostrăzi. După cinci ani de la aderare avem încă pensii de patru lei, drumuri naţionale de pământ, oraşe fără canalizare şi apă curentă, câini vagabonzi şi corupţie pe toate palierele. Pentru toate acestea, da, putem da vina pe cei care ne conduc din 2004 încoace. Însă pentru că România nu s-a civilizat, eu nu mai pot da vina nici pe Băsescu nici pe Boc sau alt politician. Este doar vina noastră pentru că avem în continuare munţi de gunoaie, clanuri ţigăneşti, analfabeţi milionari în euro iubiţi de tot poporul, primari cu patru clase, milioane de hectare de teren nelucrate. Noi suntem singurii responsabili pentru climatul în care trăim. Odată cu aderarea la UE, România şi-a câştigat câteva drepturi şi o mulţime de obligaţii. Cel mai de preţ drept al românilor a fost acela de a munci legal în Occident. Un drept care a salvat de la sărăcie sute de mii de familii şi care a adus bani grei în economia românească. Însă unii şi-au bătut joc de acest drept. Au furat, au dat în cap, au violat, au ucis cu bestialitate, au cerşit şi au făcut România de râs. Pentru asta nu este de vină nici UE, nici clasa politică.

Ascultam, în acest weekend, la Radio România, vocile tinerilor adunaţi în Piaţa Universităţii în noaptea dintre anii 2006-2007. Era „Revelionul Integrării". „Intrăm în Marea Familie, ne vom putea face auziţi, intrăm în lumea civilizată, suntem egali în drepturi", sunt câteva dintre speranţele pe care şi le exprimau bucureştenii atunci, ţipând de bucurie în microfonul reporterului de la radio. După cinci ani, tinerii îşi strigă, tot în Piaţa Universităţii, nemulţumirea, disperarea, dispreţul. Nimeni nu mai aşteaptă nimic bun de la UE şi nici de la clasa politică. Poate nu avem aşteptări de la cine trebuie. Poate ar trebui să ne aşteptăm la ceva bun de la noi toţi. Poate a sosit timpul să conştientizăm că schimbarea în bine stă în primul rând în puterile noastre.

Ovidiu Marincea redactor-şef adjunct ediţii locale Adevărul