Copilul care mirosea a motorină

Surprind o discuţie între doi amici care mă intrigă: „Mergem la noapte să luăm zeamă?“ Despre ce-o fi vorba? Limbajul este codat şi aş vrea să îmi dau seama de ce vorbesc în şoaptă.

„Cum, nu ştii? Motorină ieftină. Te bagi? Câştigi cel puţin 80 de lei la un plin", îmi spune unul dintre ei. Imediat mi se şi explică despre ce este vorba. La patru dimineaţa, undeva la marginea Bucureştiului, într-o anume parcare, va veni un tir. Şoferii de tir fură combustibil din rezervoarele lor la fiecare cursă şi, după ce strâng trei-patru canistre, îl vând cu patru lei pe litru, adică la un preţ mai mic cu 1,5 lei faţă de cel din benzinării.  „De ce te codeşti? Este Euro5, nu e făcătură", încearcă să mă convingă cei doi. Imediat am simţit în nas mirosul pregnant de motorină şi gândul mi-a zburat în copilărie, în casa celui mai bun prieten al meu de-atunci. Băieţelul nu avea mai mult de 13 ani când se trezea tot pe la patru dimineaţa pentru a merge în gară să-l ajute pe taică-su, mecanic de locomotivă, să aducă acasă canistrele cu motorină pe care le umplea după fiecare cursă. Dimineaţa, la şcoală, mâinile îi miroseau a motorină. Seara, fugea de pe maidanul de fotbal şi apărea mai târziu trăgând după el un căruţ pentru butelii în care zdrăngăneau două canistre de metal sau ţinând în mână un bidon de plastic pătrat, cu mâner. În casă la el mirosea mereu a motorină. O ţineau în balcon. Dar nu se plângea. Mereu avea bani de îngheţată sau de intrare la ştrand. Se bucura atunci când îi striga maică-sa pe geam: „Du-te la gară după taică-tu!" Am crescut împreună. Am fost la aceeaşi şcoală. Meditaţiile la matematică i-au fost plătite cu banii de pe acea motorină. Prima bicicletă, treningul cel nou, lambriul de pe hol, au fost luate tot cu banii de pe motorină. Când maică-sa a rămas fără serviciu, motorina i-a ajutat să supravieţuiască. Eram deja liceeni când taică-su nu mai era mecanic de locomotivă. Acum, fostul mecanic se trezea el însuşi la patru dimineaţa şi pleca spre gară cu acelaşi căruţ de butelii. Fiul său nu mai avea timp. Câte destine or mirosi a motorină? Câţi mecanici de locomotivă şi câţi tirişti şi-or pune acum lambriu în hol cu banii de pe motorină? Câţi copii or mai trage încă de căruţul pentru butelii? „Nu iau, mă, de la tirişti. Eu iau de la mecanicii de locomotivă", le răspund amicilor care au rămas cu impresia că am un pont mai bun.