Ce aveţi cu viitorul preşedinte?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Toată lumea ţipă că Dan Diaconescu, viitorul preşedinte al României, aşa cum se prezintă el la OTV, a preluat Oltchim Râmnicu Vâlcea.

Nici n-a apucat domnul Remus Vulpescu (domnul cărunt care a jucat rolul lui Dan Negru la teleprivatizarea Oltchim) să anunţe câştigătorul că politicienii s-au apucat să-l ameninţe pe sărmanul investitor că dacă nu va veni cu cele 45 de milioane de euro va răspunde în faţa legii. Specialiştii în toate cele care aberau pe toate canalele de ştiri au început să se vaite că nu au venit investitori giganţi la licitaţie, iar unii editorialişti au găsit prilejul să reşapeze în aceste zile dosarele lui Dan Diaconescu ca să arate poporului ce nemernic şi escroc este noul patron al Oltchim.

Eu nu-i înţeleg. De ce este„domnul Dan" un investitor mai puţin bun decât alţii? Ca ziarist şi om de televiziune a fost legitimat de crema politicii româneşti care s-a  înghesuit de-a lungul anilor pe scaunul unde deunăzi stătea Magda Ciumac şi al său Tolea: Traian Băsescu, Crin Antonescu, Emil Boc, Elena Udrea, USL-işti PDL-işti, ţărănişti, monarhişti, ba chiar şi scriitori serioşi, ca Grigore Cartianu. Ca om politic, de asemenea, a fost legitimat de toţi analiştii politici, sociologii şi, până la urmă, de românii care au intrat în partidul lui, care şi-au pus fularele violet la gât şi au defilat prin ţară cu sloganul „Dan Diaconescu preşedinte!".

Tot aşa, ca om de afaceri, l-au legitimat cei care au făcut business cu el: clienţi de publicitate, companiile care i-au vândut elicopterele şi maşinile de lux, firmele de imobiliare, angajaţii săi care şi-au făcut rate la bancă mizând pe salariul pe care îl primesc de la Diaconescu. Şi n-am auzit să nu plătească lefurile la timp. Ca investitor, tocmai ce l-a legitimat domnul Remus Vulpescu, şeful privatizărilor din România, atunci când i-a primit dosarul şi l-a băgat în cursa pentru preluarea Oltchim. Care-i problema? Până la urmă, România este ţara în care Gigi Becali construieşte case pentru sinistraţi, şi nu Guvernul. Este ţara în care Domnul Dan câştigă licitaţia la Oltchim, şi nu un investitor strategic, pentru că Guvernul habar n-are să organizeze o privatizare.

Este ţara în care preşedintele este suspendat a doua oară, iar în locul său ajunge un senator care nu vine la serviciu. Este ţara în care nimeni nu ştie cum să atragă fonduri europene pentru autostrăzi, dar avem săli de sport, bazine şi pârtii de schi unde nu te-ai fi gândit vreodată. Eu spun să-l lăsăm pe domnul Dan, dacă tot a adjudecat pachetul de acţiuni la Oltchim, să ne arate ce va face şi abia apoi să-l criticăm. Până atunci, Dan Diaconescu a participat la o licitaţie istorică, transmisă în direct, aşa cum îi place lui, iar totul a fost legal. Domnule Diaconescu, nu vă necăjiţi, poporul va da sms-uri la OTV şi veţi birui! Iar Gazpromul se va bucura cu siguranţă!

Ovidiu Marincea este editor coordonator "Adevărul"

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite