Băieţii deştepţi şi căcăcioşii

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unii operatori economici (aşa sunt numiţi în scripte) au primit de-a lungul anilor facilităţi ilegale de sute de milioane de euro în România şi continuă să primească, pentru că sunt piloni de bază ai economiei naţionale.

Dacă nu primesc, ameninţă cu disponibilizări sau cu mutarea activităţii în altă parte. Politicienii noştri sunt foarte sensibili la aceste ameninţări şi devin căcăcioşi pe loc, semnând tot ce-şi doresc operatorii economici. Nu gratuit, fireşte.Valize cu bani au fost plimbate de-a lungul anilor prin ministere, s-a bătut la poarta Cotroceniului şi s-a făcut lobby peste tot în Guvern. Şi aşa s-au semnat contracte, memorandumuri, OUG-uri şi alte bazaconii întru prosperitatea băieţilor deştepţi. Au urmat apoi, (culmea!) anchete şi dosare penale.

Politicienii care au semnat cu mâna tremurândă acordarea de beneficii ilegale au făcut-o de teama scrisului olograf de la Cotroceni sau a dulcelui accent rusesc auzit la telefon. Acuzaţi apoi de autorităţi (în fapt tot de Cotroceni şi de Palatul Victoria) au pozat în fecioare violate şi au dat vina pe preşedinte şi pe Guvern. E ca în Kafka: Guvernul aprobă un memorandum prin care Alro să primească energie la un cost preferenţial, după ce oligarhul rus Vitali Machitsky a făcut lobby la Cotroceni. Băsescu scrie frumuşel cu stiloul pe colţul dosarului „rog analizaţi şi dispuneţi măsuri" ca apoi, Codruţ Şereş, ministrul Economiei de atunci, să fie acuzat de subminarea economiei naţionale. Cum naiba?!

La fel s-a întâmplat şi în cazul băieţilor deştepţi de la ArcelorMittal, care înainte de a lua energie ieftină de la Hidroelectrica, au ameninţat că pleacă în Asia, că dau oameni afară etc. Din nou, un ministru a devenit căcăcios constatând importanţa industriei metalurgice autohtone şi salvând-o imediat, cererile băieţilor deştepţi fiind satisfăcute. Doar că mai întâi, o delegaţie oficială de la ArcelorMittal a trecut neoficial pe la Cotroceni și abia apoi contractele au fost semnate pe bursa de energie. Astăzi ies la iveală vinovaţii din dosarul InterAgro. Și în acest caz, apare un ministru căcăcios care a acordat facilităţi companiei InterAgro care aparţine lui Ioan Niculae. „Am luat această decizie pentru cei aproape zece mii de salariaţi care primiseră preaviz de încetare a activităţii, am făcut-o pentru industria autohtonă", se justifică fostul ministru. Acum, el scrie scrisori deschise pe blogul lui și cere ca Băsescu și Boc să îl urmeze la audieri. Curat Kafka! Oricum, şi acest dosar, ca toate celelalte, nu este decât praf în ochii noştri, pentru că este evident că nu se va întâmpla nimic, chiar dacă SRI şi DIICOT şi-au făcut treaba. Valizele se plimbă, lobby-ul funcţionează, băieţii şantajează, miniştrii semnează. Următorul dosar, vă rog!

Ovidiu Marincea este redactor-şef adjunct ediţii locale Adevărul

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite