O nouă stenogramă. Vîntu către Radu Vasile

Întrucât ne aflăm în plin sezon al stenogramelor, iar românul iubitor de internet nu mai pridideşte să-şi dea cu părerea despre relaţia dintre jurnalişti şi patronii lor, mă văd nevoit să revin un pic asupra subiectului pe care-l abordasem acum trei zile.

Un coleg îmi sugera de dimineaţă că n-ar fi recomandabil să insist, pentru că tema s-ar fi dezumflat de la sine, după ce a fost întoarsă de toţi editorialiştii pe toate feţele. Altul îmi atrăgea atenţia că mă aşteaptă un nou val de înjurături, căci orice opinie care nu înfierează mogulii e primită, automat, cu neîncredere şi suspiciune. Fie. Dar tocmai faptul că am consumat atâta cerneală, atâţia pixeli şi atâta energie mă face să cred că nu strică să punctez ce n-am apucat să punctez marţi.

Nu pot trece însă direct la miezul chestiunii fără a pomeni reacţiile stârnite mai ales aici, în lumea virtuală, de comentariul meu pe marginea conversaţiilor filosofico-porcoase dintre dl Vîntu şi angajaţii trustului său de presă. Ideea pe care am exprimat-o, că respectivele stenograme sunt irelevante din punct de vedere juridic în procesul în care susnumitul e acuzat de favorizarea infractorului, s-a topit ca o bucată de unt într-o tigaie încinsă. Nici nu s-a încheiat bine lectura, că forumiştii s-au şi repezit să mă facă una cu internetul!

Un domn sau o doamnă (greu de precizat) aprecia că suntem cu toţii o apă şi-un pământ. Că, odată angajaţi la mogul, nu mai avem conştiinţă, creier, suflet. Că ni le-am vândut pe salarii de mii de euro şi nu mai scriem ce gândim, ci doar ce ne dictează patronul prin telefon. Altul (sau alta) îmi reproşa că nu sunt patriot dacă-mi pun prea multe întrebări şi nu-l condamn, într-un glas cu publicul larg, pe nenorocitul de Vîntu! Câteva voci îmi cereau, de la obraz, să nu mai îndrăznesc să scriu dacă nu sunt de acord, sută la sută, cu antimoguliada preşedintelui Băsescu.

Bun, se cuvine să fac două-trei precizări. În primul rând, că nu sunt un fan al dlui Vîntu. Pe care-l consider, am mai spus-o, nu un adevărat mogul, ci un biet cârnăţar de presă. Faptul că limbajul său e plin de cuvinte care încep cu f..., p... sau c... nu face decât să-mi confirme că nu şi-a depăşit niciodată condiţia de fost bişniţar. Inteligenţa nativă pe care nu i-o neagă nici măcar adversarii, talentul de a scoate bani din piatră seacă şi de a-i înmulţi dincolo de limita legii, dar şi viclenia diabolică a combinaţiilor politico-financiare nu ţin loc de morală şi cultură.

Recitind stenogramele, îmi aduc aminte de un confrate care-mi povestea cum l-a cunoscut el pe Vîntu. În timpul guvernării CDR, omul asistase la un chef organizat după un meci de fotbal. Printre participanţi, nume grele ale politicii de atunci, inclusiv premierul ţărănist Radu Vasile. Care, înfierbântat după câteva pahare de vin, începuse să le recite comesenilor o poezioară penibilă, dar se bâlbâia şi uitase versurile. Amfitrionul petrecerii, nimeni altul decât dl Vîntu, i-a tăiat-o printr-o frază care i-a lăsat cu gura căscată pe cei prezenţi: "Mai taci în p... mea, nu vezi că eşti prost?"

Multă vreme, n-am dat crezare poveştii. Mi-am zis c-o fi vreuna din legendele care circulă în jurul oricărui personaj controversat. Acum, parcă sună mai plauzibil. Deşi nu cred că mi-aş schimba impresia dacă aş afla cum vorbea Vîntu cu Băsescu, prin 2004, într-una din parcările de pe DN1. Că doar nu dezbăteau "Levantul" lui Cărtărescu!