Soluţia normală: Toţi pedofilii trebuie castraţi

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Salut şi susţin propunerea legislativă a deputatului Alin Popoviciu. Parlamentarul doreşte ca cei care abuzează sexual minorii să fie condamnaţi la închisoare pe viaţă.

Pentru cazurile severe se prevede soluţia „finală": castrarea chimică a recidivistului.

Totuşi, am un amendament. Toți violatorii, nu doar „pedofilii din cazurile severe", trebuie castrați chimic. Cred că e stupid să spui că există grade diferite de severitate atunci când discuți de violarea unui copil.

Ideea parlamentarului nu e nouă. Pedeapsa se aplică de mult timp în Europa, în ţări precum Suedia sau Cehia. De anul trecut și polonezii au aprobat legea. La noi s-a mai încercat prin 2009. Atunci, la un an după alegeri, domnii parlamentari aveau treburi mai importante de rezolvat. Noroc că acum se apropie 2012 și unii dintre ei au intrat în fibrilație în căutare de imagine și capital politic. Doar așa mai apar propuneri și inițiative bune.

După revoluție, Occidentul și-a exportat în România scursurile. Pedofili cu fețe de binefăcători au năvălit în orfelinate și prin zonele defavorizate ale țării. Au distrus sute de vieți, și așa condamnate la suferință. Mulți au fost bănuiți. Pentru o parte s-au strâns chiar și probe concludente. Doar unul singur a făcut pușcărie. Americanul Kurt Treptow, arestat pentru abuzuri sexuale împotriva minorilor, a stat doar 5 ani în spatele gratiilor. Iar în 2009, după ce a ieșit, a deschis un proces la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în care solicită despăgubiri de câteva zeci de mii de euro statului român pentru tratament necorespunzător.

În Europa civilizată a fost nevoie să iasă la iveală cazul abominabil al preoților catolici din Irlanda pentru ca politicienii să deschidă ochii. După ce a fost făcut public modul în care slujbașii Domnului au transformat copii în unelte de satisfacere a poftelor animalice, Consiliul Europei a aflat că pe bătrânul continent unu din cinci copii a fost sau este abuzat sexual. Asta în țările cu pretenții, unde se presupune că legea și forțele de ordine sunt cu mult mai evoluate. Ce să mai  spunem de România, o țară care e „în curs de dezvoltare" de aproape un secol?

Sunt ferm convinsă că există sute, dacă nu mii de cazuri de pedofilie nedescoperite și nedovedite. Sunt convinsă că există tați care își chinuie copiii, români care abuzează sexual minori și mulți, foarte mulți occidentali veniți în turism sexual pe plaiurile mioritice. E foarte greu să-i descoperi. Mai ales că victimele suferă traume puternice și pot fi ușor terorizate pentru a nu spune ceea ce s-a întâmplat.

De aceea o pedeapsă foarte aspră, dublată obligatoriu de aplicarea ei, poate reduce numărul psihopaţilor care-și satisfac poftele carnale cu puii de om. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite