Cum se tot scurtează brațul lung al legii

Sentința șerpească din cazul Dinel Staicu a umplut de uimire sistemul judiciar și de admirație sistemul penitenciar.

"Ceea ce pot să vă spun este că Justiţia are nevoie de respectul tuturor pentru ca ea să aducă societăţii ceea ce societatea îşi doreşte de la Justiţie. În lipsa unui comportament adecvat faţă de actul de justiţie, nu putem vorbi despre o justiţie independentă". Aceste vorbe pline de înţelepciune aparţin proaspetei preşedinte a Consiliului Superior al Magistraturii, Alina Ghica, şi le-a ciripit după ce a fost întrebată despre modul scandalos în care Giovani Becali s-a adresat unui complet de judecată.

Asta se întâmpla mercuri şi era încă prea devreme ca Alina Ghica să fie întrebată de ceea ce făceau, exact în aceeaşi zi, trei dintre colegele sale: judecătoarele Veronica Cîrstoiu, Liliana Bădescu şi Dumitriţa Piciarcă pronunţau o sentinţă şerpească, care a umplut de uimire sistemul judiciar și de admirație sistemul penitenciar.

Unul dintre cei mai rapace devalizatori ai României era făcut scăpat, dintr-un condei judecătoresc, de cei şapte ani de puşcărie la care aceeaşi instanţă îl condamnase cu câteva luni în urmă. Încă nu avem motivarea celor trei judecătoare, ca să putem diseca în detaliu modul în care au gândit, dar din ce ştim până acum putem vedea schiţa unui excelent şperaclu, cu ajutorul căruia care oricine poate ieşi din puşcărie dacă îl pune la îndemâna unor judecători care îi ştiu modul de întrebuinţare.

Aşadar Dinel Staicu primeşte şapte ani de puşcărie pentru devalizarea Băncii Internaţionale a Religiilor, sentinţă definitivă şi irevocabilă. Dosar greu, dosar stufos, în interiorul căruia, pentru una dintre fapte, procurorii dispun la un moment dat neînceperea urmăririi penale (NUP). Altcineva, parte în dosar, contestă NUP-ul procurorilor în înstanţele din Craiova, care resping definitiv această contestaţie.

După condamnare, Dinel Staicu atacă sentinţa definitivă a Curţii de Apel Bucureşti, pe motiv că speţa sa a mai fost judecată o dată, la Craiova, în cadrul dosarului de contestare a acelui NUP - deci ar exista autoritate de lucru judecat. Pe rând, Judecătoria Sectorului 4 şi Tribunalul Bucureşti resping acţiunea lui Staicu, pe bună dreptate: condamnarea sa vizează alte fapte decât cele pentru care procurorii craioveni au dat NUP, deci nu se bucură de autoritate de lucru judecat. Mai rămăsese ca şi cele trei judecătoare de la instanţa de recurs, ultima, să confirme ceea ce alţi nouă magistraţi deciseseră anterior: Dinel Staicu e vinovat, trebuie să stea la răcoare, şi nu are temei legal să conteste sentinţa.

Însă doamnele Cîrstoiu, Bădescu și Piciarcă au decis altfel. Dacă e să le întrebi de ce, desigur că o vor băga pe aia cu "așa mi-a dictat mie conștiința".
Problema cu aceste complete de recurs este că ce leagă ele nu mai poate desface mâna omului, ci doar Dumnezeu. Dar Dumnezeu nu face parte din sistemul judiciar și unii judecători, mai ales din instanțele de recurs, știu asta. Și atunci, în conformitate cu propria lor conștiință, dau o sentința din asta complet aiuritoare, definitivă și irevocabilă. Adică își asumă riscul să pară suficient de proști ca să nu se vadă cât sunt de hapsâni.

Dacă doamna șefă a CSM ține chiar atât de mult la sistemul judiciar și la respectul de care acesta are nevoie, poate că ar trebui să examineze nu numai cum își dă Giovani Becali pantalonii jos în fața unui complet de judecată, ci și cum o fac chiar unii dintre colegii săi.

Sentința în cazul Dinel Staicu ne aruncă înapoi cu zece ani, când era larg răspândită certitudinea - nedovedită, dar dureros de prezentă - că există o listă cu oameni cărora Justiția chiar nu le poate face nimic. Dinel Staicu era atunci pe listă și, din câte se vede, a și rămas.

Liviu Avram este redactor-şef adjunct Adevărul