Până când ultimul om va muri

Pământul e plin de oase. În fiecare pumn de ţărână strâns între degete urlă un suflet ucis. Istoria, zeiţă despletită şi cu ochii înfundaţi în orbite, are trupul plin de sângele a miliarde de oameni, care nu au ştiut să privească spre viitor decât printre trupuri măcelărite.

Osama a fost ucis. Un război s-a încheiat. Vine altul. Imaginile curg în jur. Legende şi credinţe sunt pregătite cu atenţie pentru cei mulţi. Niciodată adevărate. Martiri şi eroi se fabrică pentru miliardele de ochi şi creiere. Niciodată reali. Scopul e mereu acelaşi. Să se ofere un argument, dar şi combustibil pentru viitoarele măceluri. Omul, această creatură minunată, capabilă să creeze şi să distrugă, se simte stingher în momentele de pace. Fără crimă, fără ură, intră în letargie. Nu are scop. Lucrurile nu au sens. E ca şi cum ar trăi în grădina Edenului. Iar el a fost pedepsit la început. O asemenea stare nu o va mai putea atinge.

Scuturat de praful stârnit de carnagiile de la turnurile gemene, Madrid sau Londra, Occidentul se bucură de moartea unui criminal. Dănţuie pe străzi. Îmbrăcat în tricoul imprimat cu chipul stâlcit al islamistului, strigă victoria. Dinspre lumea arabă nu răbufneşte nimic. Deocamdată. Şi totuşi, istoria ne spune că nu s-a terminat. Că nu se termină niciodată.

În urmă cu două mii de ani, undeva pe aproape de casa lui Osama, marele Alexandru rădea de pe faţa pământului unul dintre cele mai frumoase oraşe ale antichităţii. O făcuse după ce a văzut în ce hal arătau sclavii greci ţinuţi în captivitate de persani. Marele macedonean, cel care reprezenta la acea vreme apogeul lumii civilizate, a ars oraşul din temelii, a măcelărit femeile, copiii şi bătrânii. Şi nu a fost singura aşezare. Totul în numele unui vis şi al ideii de civilizaţie superioară. Omenirea a făcut un pas înainte. Sau, mai degrabă, omenirea a făcut un pas spre ceea ce ea consideră înainte.
Apoi au venit romanii, bizantinii, otomanii, englezii, francezii, spaniolii, ruşii, americanii. Fiecare şi-a construit propriul mit, propriul vis, propria idee de viitor. Niciodată cu pace. Mereu pe sânge şi carne de om. Şi omenirea a făcut alţi paşi.

Lumea se schimbă după Obama? Ne place să credem că da. Că duşmanii civilizaţiei Occidentale au primit o lovitură foarte grea. Pe vremuri, preoţii şi magii aveau grijă să inspire şi să transmită celor mulţi marile victorii. Le înfloreau, le meşteşugeau, astfel încât inimile să vibreze. Şi să se arunce alte milioane de suflete în viitoarele lupte. Astăzi avem canalele de ştiri, avem Facebook, avem iPhone-uri. Aceiaşi preoţi şi magi manipulatori, îmbrăcaţi în robe electronice.

Războiul şi crima sunt cele ce definesc trecerea noastră prin timp. Dacă suntem întrebaţi de ce o facem, găsim imediat motivele. Pentru că există mereu grija să ne fie insuflate, să ne fie vârâte în minte. Din păcate nu există posibilitatea să întrebăm măcar un singur suflet strivit. La final, un singur lucru e sigur. Şi nimeni nu poate minţi în priviţa lui. Moartea.

Şi atunci vine şi răspunsul. Când se vor termina toate astea? Atunci când ultimul om va muri. Şi nu va mai fi nimeni care să-l arunce în mare.