Ion Iliescu dăunează grav cauzei

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

De ceva vreme, Ion Iliescu este foarte activ pe blog. Dacă altă dată scria o dată pe lună, sau chiar mai rar, de ceva timp scrie aproape zilnic.

Ultimele sale postări se referă, evident, la referendum şi, sub o forma sau alta, spun acelaşi lucru: referendumul trebuie validat, întrucât în ţară mai sunt doar vreo 15 milioane de alegători, iar toţi cei plecaţi în străinătate – cu domiciliul, cu reşedinţa, cu cortul – trebuie radiaţi din listele electorale permanente. Este exact ceea ce încearcă şi guvernul, prin memorandumul (fost) secret pe care l-a transmis administraţiilor locale, iar administraţiile locale nu prea ştiu ce să facă cu el.

Ion Iliescu are însă uneori darul de a vorbi fără el şi de a-şi submina, fără să vrea, propriile poziţii. Acum vreo săptămână, într-o declaraţie pentru Gândul, acesta a afirmat următoarele:  „Unul din învăţămintele pe care guvernul Ponta şi societatea românească ar trebui să le tragă este statuarea prin lege a faptului că românii plecaţi din ţară mai mult de şase luni, eventual de un an, nu vor mai face parte din listele electorale permanente”.

Ce ne spun nouă aceste cuvinte ale lui Ion Iliescu, dincolo de ceea ce a intenţionat emiţătorul lor? Un lucru uluitor de simplu şi de evident: că la acest moment nu există o lege care să permită scoaterea din listele electorale permanente a românilor plecaţi la muncă în străinătate şi care nu şi-au stabilit oficial domiciliul acolo. Cum spunea Mugur Isărescu? Gura bate fundul, parcă, nu?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite