Împăratul are greaţă de popor mai ales dimineaţa

Şi după ce a băut un pahar, plescăi din limbă şi închise cu plăcere ochiul drept. Stângul era prea vigilent - ascuns şi rapace -, ca să-l urmeze pe cel milos. Neînspăimântat încă. Rouă dumnezeiască a fost şi această înghiţitură! Nu mai înjură porcos de data asta. Apoi şi-a şters gura cu dosul palmei rumene şi a vorbit singur despre o femeie cu părul blond.

Un tratat despre iubirea brună, cu pielea de crin, nu am scris încă. Ah, dulceaţa vieţii este viaţa cu destin. Alcool, femei cu paturi după noi în deplasări şi multă-multă putere. Serviciile secrete vin umile din obişnuinţă. Judecătorii marii curţi înspăimântaţi degeaba, toată poliţia, procurorii cu fălcile încleştate, la stânga şi la dreapta mea. Bălmăjea totdeauna când îşi lipea meşa de frunte. Voia să-i ducă în eroare pe toţi cei care îl urmăreau din umbră pe Axa Moscova-Londra.

Stau singur aici în Biroul nr. 1, iar ăştia beau şi mănâncă de dimineaţă până seara. Şi se laudă cu puterea Mea. Din contră, de ce nu fumează mai mult ţigări ieftine? Anemici să fie! Să viseze nu la rege, ci la al lor Împărat groaznic.

Deodată, un tablou cu Iliescu cel Dubios s-a făcut ţăndări. Amintiri la fel de bătrâne ca el l-au trezit din stres. Un stres intim-intim. Să vină odată începutul zilei şi la Palat, cu originalitatea lui debordantă. Iar cuvinte mari! Aluzii discrete asupra Minciunii de fapt. Frumoasele iluzii ale unei proaspete dictaturi prind rădăcini din contradicţii. Primul ministru tânăr doar, şi intelectual. Îndată simţi jugul zilei cum se aruncă proaspăt peste grumazul României.

Însă mesele de cristal ale Biroului, scaunele scrijelite cu gheara de aur a Bufniţei au încercat să-i sfarme pieptul. De jos, a văzut nu ştiu cum şi tânguirea perdelei. Înşelătoarea lui tinereţe se ascundea acolo. Era vie. Există şi aici, în Palat, un loc care-l deconspira încă. De aceea turnă înjurături o mie, şi asudă groaznic. Apoi a urlat în minte. Avea o mână în gât. Parcă-l sugruma cineva dinăuntru. La cap, lângă vânătaia aceea galbenă, era unul care vorbea apăsat: „Auzi, tu, Împărate, ai băut whisky şi vodcă Stalinskaya toată viaţa! Noi, doar bere primim. Vrem un supliment la salarii, altfel, te halim." La picioare, cum stătea răsturnat pe covor, era unul Ţeavă din portul Constanţa, lângă el, altul, Răsuflare de Babă, stabilit în Franţa. Scame, acolo.

Mulţimi fără capăt şi înspăimântătoare au plutit, sus, până târziu, în aerul curat al zilei. Apoi, aurul furat şi cu vila aceea cu tot belşugul ei au fost solii bolnavi ai minţii sale. Vestitori întru neclătinatul său trup care nu putea să stea în picioare. Se ştia stăpân deplin, ce arcul îl încorda surâzător zilnic. Îşi cumărase un arc cu săgeţi roz. Cu urechiuşe de iepuraş din gumă. Cu iepuraşul dormea când rămânea singur-singur. Şi-l frământa între palmele umede. Trăgea speranţe că se vor schimba lucrurile. Îi amorţeau simţurile. Furia de decomprimare a simţurilor îi bloca reţelele. Sistemul întreg duhnea mai ales la începutul zieli. Urmau suplicii, servicii secrete umile.

Cât de mult ne complicăm cu intelectualii ăştia! Intelectuali isterici, săraci şi dezgustători! Vor să fie Eminescu şi al nostru Împărat toată ziua. Sunt labili, ţin cont de dolari şi de spaime. Oare cum arată duşmanul poporului? Nu face pe el, galben de frică, precum prietenii mei acuma? Dacă a îmbătrânit, îl voi înmormânta pe banii mei, ca pe toţi pensionarii. Să nu rămână unul! Şi aşa, jumătate din naţiune îşi petrece zilele în cimitire sau în spitale de boli cronice. Oare nu fiecare se crede într-o clipă din zi un duşman al neamului?

Dimineaţa, mai ales, şi eu am greaţă de popor. Gata. Apare dispreţul. Fă-te încoa! Fiecare român ar vrea să aibă o lebădă blondă în dormitor, cu puf mult la mijloc, cu carnea abundentă şi albă. S-o jumulească el cu disperare şi s-o mănânce la urmă. Smintiţii ăştia, toţi, revanşarzii, perverşii! De ce-i mai interesează atunci puterea? Democraţia asta de mămăligă se serveşte la urmă cu Împăratul cel Frumos, al nostru preşedinte coborâtor din Iliescu cel Dubios. Forţă plămădită în Răsărit. Să avem parte de sălbăticia iernii de la Răsărit!, poate scap de ăştia. La început, vine frumuseţea Porcilor Graşi şi Bogaţi, strălucitori, în zori, ca-n Homer. Am spus-o! Ăsta-i ritmul care-mi place! Mă mănâncă nu ştiu cum în vârful burţii şi-am să mă scarpin chiar acum!

Apoi, drept consecinţă a acestei minciuni, auzi clar în urechea dreaptă o altă voce bolnavă: Şi-au pornit aşa toţi din Piaţa Revoluţiei pe jos, desculţi şi cu pantalonii rupţi în fund, cum spune Maestrul. Maestre, m-auzi, parc'ai spus că-i opreşti cu ale tale vorbe mincinoase! Dar cetăţenii cumpliţi şi căliţi în bătăliile politice, grozavi la înfăţişare, cu inimi pline de ţepi de oţel, cu răngi şi topoare, au pornit din nou. La Universitate, s-au oprit ca să mănânce şi să bea apă chioară. Cei mai mulţi au ajuns la tine şi au incendiat porţile. Palatul o să ardă spre primăvară.

Şi a băut imediat încă o duşcă, să-i fugă spaima. Şi după ce a băut, şi-a şters gura cu dosul palmei, a vorbit singur despre o femeie cu păr blond. Când şi-a lipit iar meşa de frunte, a înjurat porcos pentru toată ziua. O votcă nebăută la timp poate provoca un război civil în România. Nu spune Împăratul aşa dimineaţa?