Îmi cer iertare

Dragul meu copil, ştiu că astăzi nu sunt alături de tine. Şi mă doare. E ziua ta, iar tu probabil călătoreşti cu viteze superluminice către o galaxie îndepărtată. Ai sabia de Jedi în mâini şi eşti pregătit să faci dreptate pe una dintre planetele tale pline de poveşti. Sau, cine ştie, poate ai ajuns în Lothlórien, pădurea fermecată a elfilor. Stai lângă pelerina lungă a lui Gandalf şi îl sorbi din priviri pe Ara

Să nu te grăbeşti să creşti. Copilăria este cel mai puternic lucru din această lume. Doar voi ştiţi să visaţi. Aveţi magia adânc încrustată în ochii mari şi nevinovaţi. Construiţi din orice o lume, eroi, aventuri şi destine. Noi am uitat. Suntem departe. Orbecăim în deşerturi într-o degringoladă totală. Şi nici măcar noaptea, când adormim, nu mai suntem capabili să visăm.

Zilele trecute, când mergeam pe stradă, când eu vedeam doar gropi, câini vagabonzi şi mintea îmi umbla încordată aiurea la tot felul de subiecte absurde, înnodate în nume de primari nătângi, politicieni corupţi şi oameni veroşi, tu te luptai cu forţele răului. Aveai tolba şi arcul cu săgeţi la tine. Niciunul dintre noi, cei mari, nu le vedeam. Erau doar ale tale şi libertatea curgea printre literele fiecărui cuvânt cu care încercai să ne explici povestea.

Deşi încă nu înţelegi, te rog să ne ierţi pe noi, cei mari. Încercăm mereu, ca nişte neghiobi, să vă tragem cu forţa în lumea noastră. În fiecare zi vă bombardăm cu prostiile, urile, idioţeniile şi dramele noastre de mahala. Am ajuns să ne gândim doar la propriul confort, cel al zilei de astăzi. Pentru noi viitorul este doar un cuvânt golit, de care fugim ori de câte ori plătim o factură la bancă sau încasăm salariul la sfârşit de lună. De aceea pensia a ajuns mai importantă decât cartea de poveşti.

Vă umplem de E-uri, de supermarket-uri sau de mall-uri şi facem o mândrie din maşina pe care o cumpăram sau televizorul LCD crucificat pe peretele camerei. Vă punem un calculator în faţă, căştile pe urechi şi tastatura în braţe. Apoi vă uităm într-un colţ de cameră. Şi vă băgăm în cap că lumea se construieşte în jurul acestora. Pentru ca noi să nu cumva să fim deranjaţi din teatrul absurd în care am ajuns să jucăm ca nişte păpuşi ale căror sfori ajung până la urmă să ne sugrume.

Nu ştiu să-ţi spun acum ce e rău şi ce e bine. Sunt prea prinsă în lumea aceasta, a oamenilor mari. Şi dacă aş încerca să îţi îndrug ceva, sigur aş spune o mare prostie. Dar îţi promit că te voi asculta. Că voi deveni elevul tău cel mai sârguincios şi îţi voi sorbi toate poveştile. Şi poate că, la un moment dat, ai să mă reînveţi să visez şi să înţeleg că tot ceea ce fac trebuie să fac doar pentru tine şi pentru toţi cei ca tine.