Cum poţi învinge corupţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nu există ţară pe lume care să nu aibă probleme legate de corupţie. Diferenţa este că unele reuşesc să controleze fenomenul, altele nu. Cele din a doua categorie ajung, mai devreme sau mai târziu, state eşuate. Sistemele corupte generează inevitabil sărăcie, polarizare socială, îndatorare publică, prăbuşire economică şi aduc la putere regimuri autoritare sau dictaturi în toată regula.

Paradoxal, aceste regimuri înlocuiesc democraţia tocmai sub pretextul luptei anti-corupţie, dar sfârşesc întotdeauna într-o corupţie şi mai feroce.
În România, asistăm de ani buni, la o confruntare titanică dusă de autorităţi pentru stârpirea corupţiei. Totul a fost pus sub această lozincă: „Totul pentru frontul anti-corupţie!” Minunat, numai că rezultatele nu se văd cu niciun chip.

Arestările unor loturi întregi de corupţi din vămi nu rezolvă problemele de sistem. Înlocuitorii lor vor ajunge să ia aceleaşi şpăgi, dacă nimic nu se schimbă pe fond. Banii negri se vor scurge ierarhic, la şefi, la sindicate, la partide. Dublarea fiecărui vameş cu câte un poliţist nu va face decât să dubleze şi şpaga, iar camerelor de supraveghere din pereţi li se vor găsi unghiurile moarte.

În mod real, lupta eficientă ati-corupţie se duce cu alte mijloace, la nivel de politici publice şi de administrare a statului. În primul rând trebuie să simplifici sistemul de taxe şi impozite. Dări cât mai puţine şi cât mai joase ca valoare. În al doilea rând administraţia trebuie să micşoreze drastic numărul autorizaţiilor, al permiselor şi avizelor de care o persoană sau un agent economic are nevoie pentru a desfăşura o activitate. Este esenţial. Birocraţia trăieşte pentru a inventa ştampile. Fiecare ştampilă pe o pagină este o sursă nesecată de corupţie.

Sunt toate acestea secrete de nepătruns pe care autorităţile române nu le cunosc şi de aceea nu progresează deloc pe frontul anti-corupţie? Greu de bănuit. Ceea ce a făcut până acum România a fost să inventeze instituţii de control care se calcă una pe cealaltă pe bombeuri. Nici nu are rost să le numeri. Multe dintre ele au devenit surse de corupţie, la rândul lor. Nu pleacă o echipă de la un buticar, că alta e la uşă aşteptând să-şi ia partea.

Dar aţi văzut măcar o singură măsură care să anuleze din start mita şi şpaga, pentru că este evident că dacă nu mai depinzi de un funcţionar, atunci nu eşti nebun să te duci să-l corupi? Când veţi vedea aşa ceva să ştiţi că lupta anti-corupţie a început.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite