Cu o fişă de psihiatrie a Statului român în mână

De fiecare dată, când se schimba guvernul, lumea intra în panică. Lumea puţină a celor cu bani şi cu putere. În acelaşi timp, peste tot, erau aşteptaţi să sosească noii guvernanţi. Cei noi, bine odihniţi, voiau să-şi mănânce tihniţi friptura şi să aibă un program fix. Arătau la toţi din jur că au un serviciu bun şi sigur.

Nimeni nu-şi mai amintea cum ajunsese în holul mare bătrânul acela. Toată ziua, holul a fost plin de forfota tristă a plecării. După ce s-a spart cheful din restaurant, pe la 4-5 dimineaţa, a început înăuntru o furtună nouă. Afară să îngâna dulce ziua cu noaptea, iar zorii apăsau sticla neagră şi groasă cu degete argintii. Era început de mai. Toate amintirile veneau vesele din exterior. Numai înăuntru se stârnise spaima. Panica voia să golească hotelul până în cea mai măruntă gaură.

Au ieşit bunici, ţinându-se de mână, părinţi somnoroşi, cu părul zbârlit, copii chirăind. O mulţime de pisici, în grilaje aurite, căţeluşi în lesă, cu zgărdiţe bătute-n diamante, papagali. A ieşit chiar şi o gorilă regală, în smoking, cu mănuşi albe, legate sau cusute cu tot cu labe pe piept. La urmă, au apărut funcţionarii. Înalţii funcţionari din aparatul guvernamental. Râdeau satisfăcuţi, vorbeau cu voci de bas, cum erau obişnuiţi. Până la prânz, şi-au făcut ultimul număr în hol. S-au mutat apoi pe peluze. După-amiază, au dispărut brusc. Începuseră să sune telefoanele noilor guvernanţi. Spre seară, domnea o linişte bolnavă. Ea, de la recepţie, simţea nevoia să plece mereu la bucătărie. Holul îi făcea rău cu tăcerea lui. Atunci a apărut el.

Ea, care se afla la ora focului intens al închipuirii, şi-a spus, ăsta trebuie să fie însuşi Statul român. L-au golit şi-mbătrânit ăştia de tot. Nu fusese asta o fantezie prea mare. Vocea ei din cap semăna cu a bătrânului psiholog. În ultima vreme, în hotel, circulase un celebru psiholog. Tot mai mulţi făceau aceeaşi formă urâtă de depresie. Visau ceva tulbure, cum că Statul îşi pierduse drastic din lichidităţi. Afacerile lor şi ale rudelor scăzuseră brusc. Nu mai aveau bani de excursiile periodice în Mările Sudului. Băncile nu mai voiau să-i recunoască deloc, iar copiii, întorşi de la studii din SUA, nu mai conteneau cu dezmăţul, bătăile, drogurile. Pe psiholog nu părea să-l surprindă situaţia. Zâmbea şugubăţ, fuma trabuc şi bea whisky toată ziua în hol. Îşi făcea de lucru mai ales cu damele isterice, dar mai puţin răvăşite. Pur şi simplu le teroriza, dacă nu se retrăgeau cu el în dormitor. Pe câteva, mai rebele, le-a trimis în cămaşă de forţă, la numărul 9, în Bucureşti. Mâna psihologului era foarte perseverentă şi crudă. O simţise şi ea o vreme cum îi aluneca de pe burtă spre gât şi-i rupse totul. Bănuia că începuse să-i meargă prea repede închipuirea.

- Fă-te încoa', îl luă ea tare. Nu era nici psihologul sau sexologul scrântit. Nici Statul rămas falit, ascuns în peşterile cu aur, în munţi. Era unul cam la 65 de ani, cu o valiză plină de etichete ale unor aeroporturi străine. Totul era şters pe faţa lui. Ba i se părea a fi un bărbat care socotise toată viaţa singur, uitat într-un imobil imens cu birouri. Văzu registrul de cheltuieli curente, totul cu minus. Creioane muşcate la vârf, un carton gros, ca o ţestoasă, plin de mâzgălituri. Alături, mânecuţele de doc ale contabilului, roase de tot. Ăsta-i Statul român! Fantezia drăcească-i mergea în continuare repede. Bătrânul, vedea bine acuma, demult nu mai avusese parte de vreun lucru nou. Era sortit eşecului. Şi nepoţii îi spuneau asta în gura mare, făcând roată în jurul lui. Băieţii lui, aranjaţi bine, cu lefuri mari în administraţie, îi aduceau în garsonieră câte o sticlă de suc. Ei fumau trabuc şi beau whisky. Îl luau pe bătrân peste picior şi el nu se supăra. Atunci ceilalţi bătrâni, veniţi de pe palier, îndrăzneau să vorbească cu el despre vremurile lor bune. Şi despre comunism au vorbit mult. Băieţii lui le explicau cum a fost cu statul totalitar. Birocraţia, da, a fost tot. Ea a susţinut comunismul şi pe dictator. A priceput şi el cum vine cu birocraţia. Pe ascuns, credea că-i puternică şi-n capitalism, în Occident. La noi, ce să mai vorbim! Dădea cu palma moale prin aer, vorbea singur. Când nu-i plăcea ce pricepea, voia să se aşeze repede pe scaun.

- Stai liniştit! Am chemat camerista, îl consolă ea. Nu ştia de ce îşi amintea acum cum erau măcelăriţi porcii la ea în sat. Cuţitul îi intra până în plăsele în carnea moale şi liniştită a gâtului. Porcul îşi flutura capul în aer ca un om. Cum ţipa răguşit, înecat în sânge, îi venea să-şi lipească faţa de copilă de spatele lui lat şi vânjos. A plâns o vreme în copilărie. După lovitura de ciomag, dată peste cap, porcul îşi pierdea picioarele. Se tăvălea plin de sânge în zăpadă. Şi de aici, nu-şi mai amintea nimic. Peste o jumătate de ceas, în casa strămtă mirosea a friptură. Vai ce poftă de viaţă avea atunci! Apoi recepţionera, trezindu-se din închipuire, dădu câteva telefoane. Mai întâi, vorbise precipitat cu palma în microfon. După aceea, se relaxă, dialogă cu plăcere şi chiar hohoti. Uitase de bătrân. Şi atunci, când îi întinsese un pahar de apă, gândul îi era prea departe de el. Paharul înalt de cristal sclipea uimitor. Cu totul în contrast cu mâna lui galbenă şi moale. Îi numără câteva pete maronii pe gât. Văzu cum părul îi fâlfâia tăcut pe sub marginea lucioasă a şepcii. Avea însă ochi verzi şi foarte vii. Îi surprinse un surâs ce nu putea fi răpus. Îi veni să întoarcă repede capul. Reveni şi-i comunică din priviri, mă enervezi.

- Dă-mi paşaportul, acum.

- Mda, s-a făcut! Şi bătrânul îi întinse o hârtie plină de ştampile. Nu era surprinsă că el ştia atât de bine jocul de aici. Sigur, nu avea nevoie de nici un paşaport. Prin telefon se aranjase totul. Ştia şi el ce ştia şi ea. Trebuia să ai însă curaj ca să ţi-i cât mai bine jocul. Chiar acolo în munţi, pe o rază de câţiva kilometri, locul era apărat de o mare presiune a faimei acestui hotel. Trupe speciale fuseseră pitite demult la fiecare drum de acces.

- Ce-i asta?

- O fişă de psihiatrie a Statului român. Cu România am fost lămuriţi demult. Cu această ultimă replică, recepţionera s-a lămurit de tot ce-i cu el. Doar cei puternici şi bine înfipţi se mai jucau astfel.
- Gata, mergi la Unu!

De aici, lucrurile au căpătat o atmosferă de roman cu crime. Aventurile din hotel au fost relatate într-o mulţime de stiluri. La Comisie, recepţionera a vrut să spună tot adevărul. Erau numai parlamentari serioşi, încruntaţi, care ajunseseră atunci la putere. Nu au scris nici un rând din ce a spus ea. Cu lux de amănunte, a povestit descinderea trupelor speciale, în acea noapte, în hotel. Cum au spart toate camerele, debarale, toalete. Căutau banii cei mulţi, aurul Statului. Statul, sărăcit prea tare, dispăruse de la Bucureşti. Cei ascunşi pe sub paturi, au fost târâţi în văzul lumii, bătuţi crunt, fugăriţi cu câinii dresaţi. Câinii au urlat de bucurie toată noaptea. - Sângele negru o să ne răzbune! a strigat ea, până a leşinat. Despre recepţioneră, s-a spus, în cele din urmă, că-şi pierduse luciditatea, că a furat cot la cot cu ceilalţi, care au fost la putere. Spaima că-şi va pierde postul de recepţioneră, plus celelalte însărcinări speciale, la un astfel de hotel, al marilor funcţionari din guvern, de fapt, au doborât-o fără cruţare. După aceste constatări, fetei i s-a pierdut urma. Bătrânul, cel instalat la Unu, în sectorul celor supravegheaţi, a fost păzit până dimineaţa. Câtorva ziarişti, aduşi în grabă, li s-au permis să asculte foşnetele lui de după uşi. Totuşi, toţi au spus că era o tăcere mormântală.

Pe la patru dimineaţa, s-a deschis fereastra. Perdelele grele, date în lături. Bustul bătrânului complet gol, livid, părul des al capului, cărunt, răvăşit cu palmele, ochii extrem de mari, gura neagră, palpitau spasmodic. Ca la un nebun. Pe la cinci, a început să urle. Urletul s-a lovit de creste, sus-sus, apoi a umplut toată valea, trezind oraşele şi satele cuminţi de pe firul apelor limpezi şi reci. Nu au putut să spargă uşa cu ce aveau în dotare. Bătrânul se blocase bine înăuntru. A urlat până ce au venit noii lideri ai puterii. Cei doi preşedinţi ai partidelor, bine odihniţi, tineri, au venit singuri într-o maşină. Statul român, îmbătrânit şi sărac, a înnebunit în munţi de-a binelea, au titrat toate ziarele. Bătrânul, după ce a fost tratat de urgenţă, cu antidepresive mai ales, consolat cu şoapte calde de nou prim-ministru şi de viitorul preşedinte, a fost readus până la urmă la Bucureşti.

La Palat, au ajuns cu onoruri şi pază dublă. De acolo fugise de spaimă, când s-a schimbat guvernul.