Cele trei handicapuri ale democraţiei

În „Criza spiritului american” (versiune românească de Mona Antohi, Humanitas, 2006), Allan Bloom analizează minuţios celebra carte a lui Alexis de Tocqueville, „Despre democraţie în America”.

Una dintre premisele lui Tocqueville este că pericolul cel mai mare pentru democraţie îl reprezintă „tirania opiniei publice". Deoarece democraţia pretinde fiecărui individ să gândească pe cont propriu, ea îl determină să se emancipeze de prejudecăţile legate de tradiţie, religie, clasă sau familie. Cum însă a te încredinţa propriei raţiuni nu e tocmai simplu, opinia publică, adică, majoritară devine o călăuză necesară. Scrie Bloom: „Cu toate că fiecare om dintr-o democraţie se crede egal cu oricare altul, puţini reuşesc să reziste comunităţii oamenilor egali". Acesta e primul handicap. În esenţă, el constă în aceea că democraţia începe prin a-şi contrazice principiul că toţi oamenii sunt egali în capacitatea de a gândi independent de majoritate.

Al doilea handicap este că, la nivel politic, democraţia creează un consens cvasigeneral. Guvernanţii şi opozanţii dintr-un regim democratic mizează pe aceleaşi principii. Pe urmele lui Tocqueville, Bloom afirmă că singura confruntare majoră din istoria Americii a fost pe tema abolirii sclaviei. „Dar, notează Bloom, nici măcar partizanii sclaviei nu îndrăzneau să susţină că există fiinţe umane inferioare". În aceste condiţii, nimeni nu atacă radical convingerile adversarilor politici. Democraţia îşi ignoră aşadar un alt principiu fundamental:  necesitatea contradicţiei, a opoziţiei şi a alternativei.

În fine, deoarece democraţia este prin natură pragmatică, ea îi îndrumă pe oameni să se concentreze pe interesul propriu, mai degrabă decât pe cel general, pe ceea ce ei consideră absolut necesar pentru viaţa lor, de exemplu, pe probleme cum ar fi sărăcia, sănătatea sau  dezastrele sociale ori naturale, şi să se dezintereseze, apreciindu-le ca inutile ori chiar imorale, mai ales în perioadele de criză, de dezbaterile teoretice privind deosebirile de viziune politică. Un alt principiu e încălcat şi anume acela că în democraţie mai mult decât oriunde oamenii trebuie să pună interesul general mai presus de acela personal şi că interesul general se manifestă în modul cel mai clar tocmai în participarea oamenilor la confruntarea de idei politice. Refuzul celor mai mulţi de a o face asigură succesul populismelor, care cultivă, invers decât democraţia, nevoile imediate ale oamenilor, dar a căror satisfacere n-o leagă de nicio soluţie teoretică viabilă. Acesta este cel de al treilea handicap.