Bucuria lui Federer

Nu ştiu la ora când scriu aceste rânduri, sâmbătă, şi nu ştiţi nici dv. când le citiţi, duminică, rezultatul finalei masculine de la Roland Garros.

 De tenis, fireşte. Între Federer şi Nadal, fireşte. Între cel dintâi în clasamentul ATP, Nadal, fireşte, şi cel mai mare jucător al tuturor timpurilor (Nadal dixit), Federer, fireşte. Iertat să fiu că repet cuvântul, dar, după semifinala de aseară, tenisul masculin a reintrat în firesc şi faptul se cuvenea subliniat de mai multe ori. În plus, am şi un pic de trac, scriind, după multă, multă vreme, despre sport.

Semifinala la care m-am referit este, prietenii tenisului ştiu de ce, aceea care l-a opus pe cel mai mare jucător din istorie (cum să-l contrazici pe Nadal?) celui mai bun jucător al anului, neînvins în 42 de partide succesive, record mondial egalat, mi se pare, de Djokovici, zis şi Nole, care nu i-a lăsat nicio şansă lui Nadal însuşi, bătându-l de câte ori sorţii i-au pus să joace unul cu altul, în toate finalele, adică, din 2011. Observaţi că n-am mai folosit în această din urmă situaţie adverbul fireşte, fiindcă ceea ce se întâmpla nu era deloc firesc. Aş minţi, dacă aş spune că n-am un dinte contra lui Nole, de la finala Cupei Davis de la Belgrad contra Franţei. Nu ţin cu Franţa, deşi trăiesc la Paris, dar m-a lăsat visător gestul „patriotic" de atunci al sârbului, care a agitat o tribună fanatică cerându-i să repete după el slogane naţionaliste. Problema mea cu Nole este că strică tenisul cam ca Mourinho fotbalul. Se apără atât de bine şi de definitiv, încât face praf spectacolul, legându-l cu odgoane şi noduri marinăreşti de rezultat. Iar eu am naivitatea să cred că frumuseţea este prima însuşire în sport, ca în orice joc care îşi revendică o părticică de artă. Nadal nu este, nici el, un artist şi felul în care domina tenisul în ultima vreme devenise oleacă îngrijorător pentru spectacolul propriu-zis. Dar să-şi găsească naşul într-unul care e şi mai puţin artist decât el, iată ce mă supăra cel mai tare. Federer părea resemnat cu  locul trei. Tocmai el, marele artist, în stare să dea mai mulţi aşi decât Sőderling (ca să nu mai vorbim de Nole cel viteaz) şi, totodată, să lifteze mingile cu fineţea unui magician. După semifinala de aseară, lucrurile au intrat în firesc.

Vreţi să o descriu? Ar fi o idee, dar n-am spaţiul necesar iar aceia care au văzut-o n-au nevoie de descrierea mea, iar aceia care au preferat  meciul de fotbal dintre România şi Bosnia nu merită. L-am regăsit pe Federer care ne umplea de bucurie până mai ieri. Doar că, de data asta, cel care şi-a manifestat bucuria a fost chiar el. Nu ţin minte s-o mai fi făcut într-o manieră atât de clară şi de copilărească, deşi a câştigat şi alte partide la fel de dramatice. Dar niciodată la fel de incerte. Chiar dacă n-au fost cinci seturi, ci numai patru,  şi nici prelungiri adevărate, ci doar tie-break-uri, partida s-a jucat fără rezultat cert până la ultima minge. Primele două seturi i-au revenit renăscutului Federer mult mai greu, îndeosebi primul, decât lasă să se creadă scorul. În al treilea, n-a lipsit mult să-l vedem pe sârb făcând 6-0. Deşi Federer juca doar un pic prea relaxat, dar nu neapărat mai rău decât înainte. Ciudat joc, tenisul! Cel mai prost i-a funcţionat lui Federer primul serviciu tocmai la jumătatea setului patru când, deşi Nole juca extraordinar, Federer a reuşit să câştige, făcând un as pe al doilea serviciu. Absolut şocant a fost să vedem break-uri la 5-5 şi 6-5, când ambii jucători s-au aflat pe muchia prăpastiei, a setului, Federer, a meciului, Nole. Atâta despre incertitudine, care stă la originea bucuriei copilăreşti a lui Federer. Şi a noastră.

Nu ştiu, cum spuneam, dacă  îl va bate duminică pe Nadal. Nici dacă va redeveni numărul unu mondial. Poate să-i priască iarba de la Wimbledon şi să-l bată pe Murray, adversarul cel mai periculos pe acest tip de teren. N-are în fond importanţă. Eu sunt fericit să-l văd jucând ca altădată. Şi mai cred că postura de outsider îi convine, fiindcă mută greutatea pe umerii altora. Aţi văzut cum s-au îndoit vineri umerii lui Nole. Dă Doamne să se îndoiască duminică şi ai lui Nadal! Mă rog pentru frumuseţea tenisului.