„Aproape tatăl lui Iisus“

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Există lucruri pe care oamenii ar trebui să le ştie dacă vor să citească o carte", spune Saul Bellow într-un loc.

 Afirmaţia m-a luat oarecum prin surprindere. Tocmai îmi încheiasem volumul de memorii în care e vorba în primul rând despre citit, când, iată, autorul lui „Herzog" vine cu o afirmaţie foarte simplă, care, cel puţin în această formă tranşantă, nu-mi trecuse prin cap.

M-am simţit ca acel personaj din „Ostrovul lupilor" al lui Sadoveanu care scrie pe nişte suluri de pergament toate înşelăciunile muiereşti aflate de la unii şi de la alţii şi, aburcându-le pe un măgar, porneşte să cutreiere lumea în speranţa de a le face tuturor cunoscute, dar se lasă înşelat de prima femeie care îi iese în cale.

Ce spune Bellow e pe cât de adevărat, pe atât de instructiv, şi nu doar pentru cei care, destul de puţini, citesc, dar şi pentru cei care, şi mai puţini, pretind să-i înveţe pe alţii să citească: şi anume că lectura implică un fond aperceptiv, cum îl numesc psihologii, o experienţă similară anterioară, o referinţă prealabilă, fie de natura celei mai banale informaţii, fie de natura înţelegerii motivelor care ne determină să citim cărţi.

Vorbesc din inerţie despre cărţi, dar aş putea la fel de bine să vorbesc despre picturi, compoziţii muzicale, filme sau spectacole de teatru. Un critic al vieţii academice americane face şi el o observaţie similară. Mulţi dintre studenţii lui, lipsiţi de cultură generală, nu văd în tablourile de la Luvru decât culori şi forme, ca şi când pictorii vechi ar fi nonfigurativi ca şi unii dintre modernii mai bine ştiuţi de ei, şi asta, fiindcă ignoră totul despre subiectele mitologice sau religioase ale tablourilor. Este exact motivul pentru care cei care citesc trebuie să ştie anumite lucruri, dacă vor să citească o carte cu adevărat.

Deosebirea aceasta dintr-o lectură naivă şi una avizată am făcut-o într-o împrejurare oarecare înainte de a fi luat cunoştinţă de remarca lui Bellow. Când avea cinci ani şi jumătate sau şase, am dus-o pe fetiţa mea la Luvru. Avusesem buna idee de a-i citi din Biblia pentru copii. Nu mă gândisem neapărat la ce şi când îi va fi de folos informaţia. Pe când ne uitam la tabloul lui Leonardo cu familia sfântă, Nicolae Balotă, care ne însoţea, a întrebat-o pe Ana dacă recunoaşte personajele din tablou. Ana i le-a înşirat conştiincios.

„Dar Iosif cine e?", a întrebat-o Balotă. „Aproape tatăl lui Iisus", i-a răspuns fetiţa de nici şase ani. „De ce aproape?", a insistat Balotă. „Fiindcă tatăl adevărat e Dumnezeut", i-a explicat Ana, apăsând din nou, în felul ei un pic pedant, pe cuvântul esenţial pentru o limpede înţelegere. Lectura Bibliei, chiar şi în versiunea pentru copii, i-a fost de folos şi recent, când a văzut la Muzeul André Jacquemart din Paris „Masacrul inocenţilor" al lui Breughel, cu ocazia expoziţiei organizate de Bruckentalul sibian.

Nu s-a mişcat din faţa tabloului până n-a identificat personajele principale din reprezentarea scenei biblice a uciderii pruncilor din ordinul lui Irod. Cu siguranţă, cele două capodopere nu i-ar fi reţinut atenţia în absenţa informaţiilor despre conţinutul lor.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite